E adevărat sau e o părere? Precum trec anii, parcă zilele sunt mai scurte, timpul trece pe lângă noi ca o nălucă, viaţa ne goneşte cu biciul ei neiertător de la o lună la alta şi ne apropiem cu groază în suflet de un final incert, mai apropiat sau mai îndepărtat. Iată, a trecut Paştele şi parcă ieri a fost Crăciunul. Timpul dintre cele două evenimente s-a condensat îngrozitor, şi cele trei luni între ele parcă n-au existat. Fac un efort să-mi amintesc ce am făcut în aceste trei luni, că doar n-am stat degeaba. Aproape nu-mi amintesc nimic, totul s-a şters cu buretele şi mi-au rămas în suflet doar cele două evenimente petrecute în familie. Să fie oare vârsta, care ne face să ne apropiem mai mult de cei dragi, să fie nevoia de a te asigura că îi ai aproape, căci timpul se scurtează? Probabil toate acestea la un loc. Paştele de anul acesta l-am petrecut cu nepoata mea Buru, cu soţul său Daniel, cu mama acestuia Doina şi cu fiica mea, tot Doina. A fost o săptămână încărcată de tandreţe, care a trecut prea repede în dorinţa noastră de a dura o veşnicie. E greu când fiecare trăieşte pe alte meleaguri, când întâlnirile sunt rare şi dorul ne încearcă mereu. Au plecat. Dar am rămas cu inima împăcată, căci tânăra familie clădită de nepoata mea arată foarte bine. Armonia dintre cei doi se vede cu ochiul liber. Ginerele nostru este un bun tenisman, care încă primeşte laurii gloriei şi în acelaşi timp educă o generaţie de tinere talente la Nürenberg. Nepoata mea Buru este absolventă a Universităţii de Film, clasa Regie, are şi o licenţă de scenaristică şi este plină de optimism în ceea ce priveşte viitorul său în Germania. Ca toţi bunicii nerăbdători, sperăm în apariţia unui urmaş viguros, care să ducă mai departe numele familiei Maximilian. Am constatat că amândoi fac parte dintr-o generaţie care preţuieşte valorile adevărate, care păstrează cu dragoste relaţiile familiei, oricât de controversat este comportamentul tineretului de azi. E plăcut să vezi că aceşti copii au măsură în felul cum se comportă, că privesc viitorul cu optimism, că au speranţa unor realizări aparte. M-am obişnuit cu gândul că sunt mai departe, dar constat că azi distanţa nu mai contează, ci numai dorinţa de a o străbate cu curaj şi cu plăcere. Alături de noi, în aceste zile, au fost doar câţiva prieteni apropiaţi, atât de apropiaţi încât nu implică nici stres, nici obligaţii speciale cu prezenţa lor. Avem aceleaşi preocupări, acelaşi fel de a privi viaţa, aceleaşi convingeri. Masa a fost bogată, gustoasă şi variată, cu cele mai cunoscute bunătăţi tradiţionale. Suntem în familie bucătărese pricepute şi, în afară de cozonac, preparăm totul în casă. Cozonacul însă, din respect pentru calitatea excepţională, îl aducem de la Suceava. Să ne ajute Dumnezeu încă mulţi ani la rând să petrecem Sărbătorile în familie!