Rulase pe ecrane un film bun cu Barbra Streisand. Actriţă fenomenală, apare alături de Louis Amstrong în scena memorabilă „Hello Dolly” (musical), vă daţi seama ce succes fantastic. Erau acolo foarte mulţi bani. Secretarul literar al teatrului de pe atunci, Andrei Băleanu, cel care scotocea peste tot după noutăţi teatrale, găseşte piesa „Peţitoarea” de Thornton Wilder, autor foarte vechi. Exact povestea din filmul „Hello Dolly”. Când abordezi în teatru un subiect deja cunoscut şi mai ales realizat de americani la standarde fenomenale, stai mai mult pe gânduri până îndrăzneşti să ataci şi tu subiectul. În vremea aceea era şi mai este şi azi un regizor rafinat şi foarte îndrăgostit de teatru, Valeriu Moisescu. Primeşte textul şi face distribuţia. Eu - Dolly, partenerul meu direct, Mihai Pălădescu, în alte roluri importante: Vasilica Tastaman, Iurie Darie, George Mihăiţă. Distribuţie nu prea mare. Repetiţiile decurg într-o atmosferă minunată, cu pauze de şuete încântătoare, cu explicaţii tandre şi elegante oferite de marele regizor. Pe mine însă mă urmărea insistent prezenţa personajului din film. Întotdeauna m-am apropiat cu teamă de rolurile mari şi mereu eram o şcolăriţă cuminte, care urma cu rigoare sfaturile regizorale. Eram uşor crispată, prea corectă, fără relaxarea necesară într-un spectacol de comedie, fără plăcerea de a da drumul fanteziei. Spectacolul a ieşit însă foarte bine. Pălădescu era în matca sa, mozac, Vasilica - strălucitoare, Mihăiţă, proaspăt venit în teatru, era un amor. De altfel, am rămas prieteni toată viaţa, cu o mare consideraţie pentru talentul şi caracterul său deosebit. Nu întâmplător conduce Teatrul de Comedie cu pricepere de mulţi ani. Singura care nu era în apele sale eram eu. Pentru că urzeala a fost bună, deci indicaţiile regizorului au fost valabile, după câteva spectacole m-am relaxat, şi piesa „Peţitoarea”, în ciuda musicalului american, a ţinut afişul zece ani cu casa închisă. L-am pierdut curând pe Mişu Pălădescu, după o operaţie nefericită. A intrat în locul său Ion Lucian, pe care l-am adorat dintotdeauna pentru performanţele sale teatrale. Când joci atâţia ani un spectacol, dincolo de bucuria succesului, apar şi lucruri neplăcute. În 1982 a plecat şi Vasilica în Suedia şi a rămas în distribuţie o altă actriţă talentată, Melania Cârje. N-a trecut mult şi a plecat şi ea acolo departe, în continentul care promitea fericirea. Am rămas în spectacol cu cel care a fost un june-prim formidabil, Iurie Darie, despre care o să vă vorbesc în alt număr al revistei.