Perioada când eu am jucat la Teatrul de Comedie a fost o şcoală perfectă şi o etapă de succes deosebit, interpretând roluri de genuri diferite în spectacole remarcabile. Am început cu „Brecht”, apoi m-am întâlnit cu „Volpone” de Ben Jonson, apoi Cehov, autori geniali, cu opere incontestabile. O piesă de teatru e cu atât mai valoroasă, cu cât ea aduce atmosfera unei etape istorice, cu valorile sau slăbiciunile ei -, învăţăminte folositoare generaţiilor ce urmează. În regia domnului Lucian Giurchescu, s-a hotărât punerea în scenă a piesei „Plicul” de Liviu Rebreanu. Ea relata o întâmplare specifică faptelor de corupţie neruşinate ale perioadei dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Într-un oraş de provincie, şeful gării este îndrăgostit de soţia primarului. Acesta însă deţine secretul unei mari afaceri cu un tren de cherestea (vezi defrişarea actuală a pădurilor), dorit de gaşca de la primăria târgului. Primarul îşi va sacrifica uşor soţia (şi cu acordul ei), în schimbul afacerii fructuoase. Deci, obţinerea de foloase materiale în schimbul unor favoruri sexuale. Era una dintre laturile oglindite cu inteligenţă şi cu haz în piesa lui Rebreanu. Afacerea era favorizată de încrengătura funcţionarilor superiori aliaţi în furt şi înşelăciune, desigur, în dauna statului. De ce mi-am amintit de acest spectacol? Este uimitor câtă asemănare există între faptele de atunci şi situaţia existentă la noi azi. Aceleaşi obiceiuri, doar că mai grave, în defavoarea ţării şi a neamului. Spectacolul „Plicul” s-a bucurat de un succes formidabil, mult mai mare decât la lansarea iniţială. Iată deci trei etape de istorie în care boala este aceeaşi şi timpul n-a schimbat nimic din parşivele obiceiuri ale neamului nostru, ba dimpotrivă, ele s-au agravat, şi lăcomia a devenit uriaşă. Până când oare va continua lipsa aceasta de dragoste, de respect faţă de poporul nostru şi până unde vor merge răbdarea şi umilinţa lui? Aceasta nu este demagogie, ci speranţa unui român iubitor de ţară.