Au trecut cinci ani de când unul dintre cei mai minunaţi actori români ne-a părăsit. O modestie fără pic de prefăcătorie, un farmec căruia îi datora toată cariera, desigur alăturat unui talent autentic şi un caracter de nebănuit într-un mediu în care se presupune şi în fiecare dintre ele, rolul său, chiar dacă nu era principal, devenea în distribuţie pe primul plan, datorită personalităţii sale plină de haz şi de sensibilitate. L-am iubit şi i-am fost mereu aproape mai întâi pentru că era un bărbat sensibil şi manierat, care nu putea trăi fără prezenţa fermecătoare a doamnelor. În buzunarul său se găsea întotdeauna o atenţie pentru prietenele din jur şi nu-i tihnea nici farfuria dinainte dacă nu avea alături prezenţa unei femei frumoase. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu era un bărbat fluşturatic, amator de aventură, ci un om care iubea frumosul, generos, doritor de a face în jurul său o atmosferă caldă, şi de aceea era înconjurat mereu de prieteni. Deşi n-am jucat împreună decât rar, între noi s-a legat o prietenie trainică, bazată pe apreciere şi pe respect. Când începea stagiunea de vară şi mă duceam la mare (unde el era rege), mă întreba: de ce ai nevoie? Ce să-ţi aducă Jean? Răspundeam: o pulpă de berbec de la machedoni şi te aştept şi pe tine la masă. Pulpa era a doua zi la mine în bucătărie, dar el nu mai ajungea niciodată la masă, căci se împărţea între filmări, spectacole şi prieteni. S-a folosit cu graţie de statutul de ţigan, deşi el era de origine grec (mama Caliopi, sora - o doamnă profesoară blondă), dar a înţeles că această categorisire a sa nu este o injurie şi-i aduce un plus de simpatie, o apropiere mai mare de publicul spectator care-l adora. Jean Constantin, căci despre el este vorba, era cel mai bine plătit actor din România. Cu toate acestea, trăia într-un apartament de două camere într-un bloculeţ din Constanţa. Pentru că iubea marea, îşi făcuse un mic loc de agrement în port, un fel de garaj, cu un aragaz şi o masă de bere. Şi ca să-şi facă şi cheful de lux, şi-a cumpărat o barcă cu motor, pe care o conducea mândru în chip de comandant cu şapca pe-o ureche. De-ar putea povesti măsuţa de bere, aţi afla sute de întâmplări şi glume de la întâlnirile cu prietenii, căci mai avea aici întotdeauna o oală cu borş de peşte sau un somn la cuptor. Îmi lipseşte Jean din peisajul nostru artistic, îmi lipsesc hazul său lipsit de şmecheria regăţenească şi tandreţea sa. Când intra în scenă avea o ţinută elegantă şi în tot ce făcea, un respect faţă de public.
