Cu toate poznele lor, îi îngrijim cu dragoste pe copiii şi pe nepoţii noştri, pentru că visăm cu speranţă la viitorul lor. Toţi vi-l amintiţi pe Dan Spătaru, care avea o fată superbă, Dana. Dumnezeu, deşi l-a iubit sau poate tocmai pentru asta, L-a luat la El cu un an înainte de a se naşte nepoata sa, Măriuca (foto 1). Aceasta îi seamănă perfect şi are şi reale înclinaţii muzicale. Ca orice copil iubit şi alintat, a făcut la vremea sa multe năzbâtii. Luna trecută m-am întâlnit cu ea la Festivalul Românilor de la Nürenberg, unde a participat cu un mic recital de muzică uşoară. M-a impresionat cu atitudinea sa de profesionist. Şi-a purtat singură de grijă, a discutat singură cu sonorizatorul şi a avut grijă singură de costumele sale, deşi bunica a însoţit-o. Măriuca a avut succes şi a readus în inimile spectatorilor imaginea bunicului său, care era în Germania foarte apreciat.

Băiatul frumos pe care-l vedeţi în fotografia alăturată este Andrei Licăreţ (foto 2), fiul cunoscutului pianist Nicolae Licăreţ. Îl cunosc de când s-a născut, cu toate boroboaţele sale, dar dragostea de muzică l-a disciplinat repede, şi micul Andrei nu s-a mai despărţit de pian nicio clipă. Rezultatele au fost uimitoare. Încă de la 5 ani a început să-şi plimbe degetele pe claviatură, şi la 11 ani debutează cu Mozzart. Face liceul de muzică, apoi Universitatea Naţională de muzică din Bucureşti. A studiat cu mari maeştri, printre care marele Leon Flecher, şi a primit diploma de Graduate Performance şi diploma de Artist Diplomat la Conservatorul Peabody. Concerte nenumărate la Bucureşti, Paris, Berlin, Roma, Salonic, Copenhaga, Praga, Varşovia. Înregistrări la Radiodifuziunea Română, şi nu ne ajunge spaţiul să enumerăm toate „poznele” dragului nostru Andrei. Vă amintesc doar de un recital la Moscova, în 2013, şi de un recital la Carnegie Hall la New York, în februarie 2013.

Trebuie să vă vorbesc şi despre nepoţica mea, care, până la 5 ani, nu comunica decât cu mama sa, în poala căreia se refugia speriată. Anii au trecut, şi Buru a devenit o elevă harnică, inteligentă, dar tot destul de necomunicativă. Facultatea a deschis-o ca pe o floare frumoasă de crin, şi Buruţa ne-a uimit cu calitatea sa de tânăr regizor de film, luând trei premii naţionale. Într-o bună zi s-a îndrăgostit de Daniel, băiatul prietenei mele de la Nürenberg. N-am încurajat-o, pentru că distanţa dintre ei mi se părea prea mare. Între timp a aplicat la un curs, de nouă luni, de scenaristică la Hollywood. A fost acceptată şi a plecat în America. De ce vorbeam de pozne? Păi să vedeţi: Daniel, speriat să n-o fure vreun american, a plecat urgent după ea, a luat-o de mână şi s-au căsătorit la Las Vegas (foto 3), desigur, nu înainte de a ne cere consimţământul. Asta da poznă!