Când vine toamna parcă se aşterne şi peste mintea noastră pace şi înţelegere. După agitaţia concediului, după febra vacanţelor în diverse locuri ale lumii şi bineînţeles ale ţării. Începi să cataloghezi cele văzute şi cele trăite, şi parcă abia acum simţi bucuria lor, în linişte, fără grabă le aşezi în minte şi în suflet cu dragoste.

V-am mai spus că datorită proiectului de radio „Caviar, vodcă şi by by” am avut ocazia să colind prin toate cele cinci continente. A fost minunat, desigur, obositor, dar, cum ştiţi, când frumosul te înconjoară oboseala dispare. Acum, chiar dacă unele impresii s-au mai îndepărtat, totuşi mi se face un dor nebun să le retrăiesc.

Odată am plecat în Cipru, acea insulă înconjurată de marea cea albastră. O minunăţie a lumii. Întâi şi întâi m-a impresionat prezenţa uluitoare a românilor aici. Mergeam şi auzeam la fiecare colţ de stradă: doamna Stela, doamna Stela!!! Erau veseli, deşi departe de casă, pentru că aici, în Cipru, duceau o viaţă mai bună. M-am simţit ca acasă, şi emoţiile spectacolului n-au mai fost aşa de mari. Cât despre minunile naturale şi vestigiile istorice ale Ciprului, nu pot decât să vă invit să le vedeţi.

În Australia am fost de trei ori. Şi acolo am întâlnit mulţi, mulţi români şi mi-am făcut prieteni. Regizorul nostru Dan Puican, băiat deştept, a obţinut din timp o autorizaţie să vizităm Opera din Sydney - unicat în lume. Priviţi clădirea ce arată ca o aglomerare de scoici uriaşe de culoarea sidefului, aşezată adânc în albia portului. Aici au cântat Zamfir şi cu domnul Licăreţ - organistul său, iar concertul lor a fost anunţat cu bannere uriaşe pe străzi, ca un eveniment extraordinar. Am văzut sala ce a fost amenajată special pentru artiştii români.

Mi-e dor de Barcelona, unde am prezentat împreună cu Arşinel un spectacol în doi. Succesul ne-a readus de două ori în Barcelona şi am avut timp să cunoaştem în amănunt acest oraş de vis. Am urcat pe Montserrat şi ne-am plimbat pe aleile străjuite de statui de marmură. Am stat pe o bancă în golful unde se odihneşte vaporul lui Cristofor Columb şi ne-am plimbat uimiţi prin galeriile vestitei „Sagrada Familia”, cu formele ei ciudate, impresionante şi veşnic în curs de perfecţionare. Ce noroc să poţi vedea asemenea locuri şi să păstrezi în suflet aceste amintiri. Uneori închid ochii, mi-amintesc de toate acestea şi îmi e tare dor.