Au trecut doi ani şi iată-mă din nou în Ţara Sfântă. Câţi nu-şi doresc să păşească pe pământul acesta, să cunoască, să se închine şi să se întâlnească astfel cu mii şi mii de români care nu au uitat locurile unde s-au născut şi au copilărit. Acesta este avantajul profesiei noastre, care ne poartă prin lume şi ne ajută să cunoaştem locuri şi fapte. Israelul este o ţară frumoasă, dar şi sfâşiată de lupte permanente, sfărâmată de bombardamente însângerate de pumnalele teroriştilor demenţi.

Am făcut nenumărate turnee în Israel. Am vizitat tot ce se putea vizita de-a lungul şi de-a latul, de la Marea Mediterană până la Marea Roşie, am fost deci martoră la toate schimbările ce au avut loc de ani şi ani.

Primul spectacol a fost în anul 1969. Pe vremea aceea jucam în cea mai mare sală din Tel Aviv, cu 2.500 de locuri. Astăzi se joacă în săli de 450 de locuri. Pe-atunci, într-o lună, jucam 20 de spectacole. Astăzi faci maximum trei. Vă daţi deci seama cât de mulţi ne-au părăsit. Dar trebuie să mărturisesc că, în toţi aceşti ani, Israelul şi-a schimbat înfăţişarea. În 1969, pe malul mării din Tel Aviv, căsuţe galbene de calcar se înşirau ca mărgelele. Azi, hoteluri de lux nenumărate, cu zeci şi zeci de etaje, sunt în locul lor şi scrutează zarea Mării Mediterane. Flori nenumărate, copaci mediteraneeni, totul este verde, dovadă că israelienii îşi iubesc ţara în care au visat să trăiască. De-a lungul anilor am văzut toate locurile legendare, m-am scăldat în Marea Moartă, am văzut magnolii la Betleem, am fost pe Muntele Măslinilor şi, desigur, la Mormântul Sfânt.

În acest turneu, cei tineri din trupă care au venit pentru prima oară s-au minunat şi, deşi turneul a fost scurt, n-au obosit să cuprindă cât mai multe puncte importante. Unii chiar s-au botezat în Râul Iordan, în credinţa că vor fi mai fericiţi în viitor. Văzând toate acestea te faci părtaş la suferinţa israelienilor, care trăiesc în permanenţă cu spaima morţii care-i pândeşte. Copii tineri, soldaţi fete şi băieţi sunt veşnic în alertă, circulă înarmaţi, iar părinţii îi aşteaptă acasă cu spaima în suflet. Te întrebi: tocmai aici unde pacea ar trebui să-i unească pe oameni e atâta ură şi suferinţă!?