Main menu

header

549 31 1Ştiaţi că România se află la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor? Germania şi Franţa deţin locurile din frunte. Prin urmare, jumătate dintre cetăţenii noştri au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc, care este de fapt un altfel de analfabetism. Suntem cu toţii responsabili de ceea ce se va întâmpla cu generaţiile viitoare dacă astăzi copiii încetează să mai citească. În 2012, Editura „Curtea Veche” a lansat „Cărţile copilăriei”, repovestiri după clasicii literaturii pentru copii cu vârste între 8 şi 14 ani. Pornind de la aceasta, Asociaţia Curtea Veche a pus bazele unui program alternativ de lectură adaptat nivelului de înţelegere al copiilor de această vârstă, de asemenea o promovare a lecturii şi a accesului la carte pentru toţi copiii din România. Se fac acţiuni în care se donează volume din colecţia „Cărţile copilăriei” copiilor care nu-şi permit accesul la carte. Îmi pare bine că există în sfârşit un program naţional de lectură în România. Educaţia şi cititul stau la baza unei societăţi prospere şi cred că-i foarte util ca tinerii să aibă acces la volume adaptate vârstei şi capacităţii de înţelegere a textelor. Ca urmare a acestui proiect, 30.000 de cărţi au fost donate în judeţele Călăraşi, Iaşi, Mureş, Hunedoara şi 30.000 de copii din mediul rural, urban şi centre de plasament beneficiază de programul de lectură. S-au deschis cluburi de lectură, şi 59 de comunităţi locale au beneficiat de proiect.

549 31 2549 31 3Am fost şi eu invitată la o asemenea manifestare în Cârniceni şi Ţigănaşi, din judeţul Iaşi, însoţită de doamna Iren Arsene din partea editurii, Aurel Placinschi - director Agricola 96 SA Ţigănaşi, Mihai Aniţei - director general Azomureş, şi actriţa Smaranda Nicolau. După cum vedeţi în fotografie, am fost primiţi cu pâine şi cu sare (foto 1). Am vorbit, ne-am înveselit, dar nimic n-a trecut peste exclamaţiile de fericire (foto 2), când li s-au împărţit cele 2.000 de cărţi. Apoi a urmat o şedinţă de autografe (foto 3), şi Smaranda a făcut o lectură interactivă cu copiii. Am vorbit despre marele actor Costache Antoniu, provenit din acele locuri, dintr-o familie cu 17 copii, care, datorită calităţilor sale, a ajuns profesor şi decan al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Am amintit copiilor ce spunea Miron Costin: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”, iar Eminescu ne îndemna „Citeşte. Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi de imagini”.