Mereu mă întreabă lumea: „Doamnă, aţi călătorit atât, totuşi unde v-a plăcut cel mai mult?” Mi-am pus şi eu această întrebare. Greu de răspuns. Am călătorit pe toate cele cinci continente datorită profesiei mele minunate şi unor artişti de excepţie cu care am făcut echipă sub conducerea bunului nostru prieten, regizorul Dan Puican. Întâmplarea joacă în viaţa noastră un rol important. Din această sfântă întâmplare a apărut şi spectacolul nostru „Caviar, vodcă şi bye, bye”, proiect născut în studioul de radio căruia nu i-am visat o viaţă atât de lungă. Iată că ambasadele române din toate ţările au fost interesate să ofere diasporei un moment artistic de excepţie şi aşa, la invitaţia lor expresă, am pornit la drum. Vă daţi seama ce bucurie şi câtă responsabilitate? Invitaţie, invitaţie, dar organizarea plecărilor ne revenea nouă. N-a fost uşor, dar liderul nostru este ambiţios şi astfel, acum 17 ani, am început un drum pe care am străbătut mii de kilometri. E adevărat că toate locurile prin care am trecut ne-au găzduit puţină vreme. Din cauză că avionul costa prea mult, am hotărât ca distanţele dintre oraşe (care erau foarte mari) să le parcurgem, în general, cu maşina. Odată am plecat în Spania, care ne-a primit cu imaginea pe care o vedeţi aici (foto 1), reclamă desigur la băutura lor celebră. De aceea, poate când am ajuns în Barcelona, am fost tentaţi să vedem o coridă. Era exact momentul în care se disputa ideea de a interzice aceste spectacole. Deci aici n-am avut noroc, dar sunt atâtea minunăţii de văzut în Spania. La Madrid este important întâi să vedeţi Prado, celebrul muzeu, Escorialul (foto 2) şi celebrul grup statuar „Don Quijote şi Sancho Panza”. Aici, un românaş mai tuciuriu, din simpatie probabil, i-a smuls doamnei doctor Puican geanta de la subraţ. Noroc că nu erau bani, deci a plecat repede păcălit. Ca o paranteză, îmi amintesc faptul că, la grădina Boema, am jucat împreună cu Arşinel pe bravii eroi ai lui Cervantes. Sancho Panza imaginat de mine era un domn borţos, mahmur, cu sticla în mână. Revenind, Barcelona te întâmpină cu Columna lui Columb şi corabia sa din port, iar apoi te obligă să vizitezi Mănăstirea Montserrat, sus pe munte. Urci cu telefericul, dar apoi te plimbi pe aleile întortochiate, străjuite de statui superbe inspirate din biblie. Eu, artistă fraieră, am plecat în interesanta excursie cu pantofi cu toc. Ce prostie, căci picioarele mele au suferit amarnic. Ce minune însă că, la întoarcere, m-am odihnit în Parcul Guell (foto 3) al marelui Gaudi.