Cred că e banal să vă spun că primirea de la Cotroceni, cu ocazia decernării medaliei „Steaua României în grad de Cavaler”, m-a copleşit de emoţie. Nu știu ce suflet poți să ai ca să nu fii… E drept, am mai trecut prin asemenea clipe deosebite atunci când am primit „Meritul cultural în grad de Comandor” în prezenţa domnului Ion Iliescu. Am trăit clipe memorabile şi când am primit medalia „Magna cum laude” din partea Majestăţii Sale Mihai I, Regele României. Căruia îi doresc din acest colț de pagină însănătoșire și refacere grabnică. Am mai avut, desigur, multe ocazii în care m-am bucurat de aprecierea oamenilor. Nu ştiu ce, dar probabil vârsta - Doamne, cât urăsc să spun așa ceva! - m-a făcut de data aceasta să fiu mai mişcată, mai emoționată în Sala Mare de Ceremonii de la Cotroceni, în fața actualului preşedinte al României. Aparent, domnul Klaus Iohannis pare o persoană sobră şi foarte stăpânită. Am avut însă bucuria să recunosc în zâmbetul şi în privirea sa un semn de caldă prietenie. Vorbele sale simple m-au făcut să-l preţuiesc mai mult şi mi-au dat speranţa că, dincolo de prezenţa sa oficială, reținută, chiar rece, se află un om cu suflet mare. N-am exagerat când am afirmat cu încredere: „Să vă ajute Dumnezeu în ceea ce întreprindeţi, pentru ca apoi, la rândul dumneavoastră, să ne ajutaţi pe noi”. Evenimentul a decurs în prezenţa presei şi a câtorva invitaţi din lumea culturală a Bucureştilor. Dumnezeu să mă ajute şi pe mine să fiu sănătoasă în continuare ca să am puterea să dăruiesc românilor clipe de bucurie şi mesaje de mai bine.