Jucam la Teatrul „Constantin Tănase” de mai mulţi ani, şi într-o bună zi am primit invitaţia de a intra în distribuţia unui spectacol „Brecht” la Teatrul de Comedie. Propunere foarte tentantă, dar şi riscantă. Revista cere prezenţă zilnică în repertoriu, şi ideea de a juca la Teatrul de Comedie mă obliga să mă mut cu totul acolo. Părerile erau împărţite. La „Tănase” eram cum s-ar spune „regină” şi aproape indispensabilă. Nu uitaţi că îl aveam alături pe Puiu, cel mai bun scriitor al genului. Ei bine, el a fost acela care m-a încurajat să fac pasul: vei juca marele repertoriu şi în acelaşi timp poţi juca vara la Grădina „Boema”. Şi aşa am făcut. Adio vacanţe, adio plimbări! Dar a fost minunat. Aici, la Teatrul de Comedie, am avut norocul să-l cunosc pe minunatul Mircea Albulescu, inteligent, fermecător, dotat de Dumnezeu cu harul pentru a deveni un mare actor. Iorgu, noi aşa îi spuneam, era o bogăţie de om. Dispus oricând să te ajute, să te înveţe cu atenţie şi tandreţe, fără să te simţi umilit. Dacă vorbim despre actor modern, atunci el a fost acela. Avea o ştiinţă unică de a uni sensibilitatea cu tehnica spectacolului. Putea fi şi eroul, şi regizorul momentului artistic. Era perfect. Avea darul de a-şi păstra mintea limpede chiar şi în cele mai încărcate scene, pentru a-i indica operatorului, inginerului de sunet, cameramanului tot ce trebuia făcut. Cu două săptămâni înainte de a pleca dintre noi m-a sunat: „Steluţo, mi-e dor de tine, opreşte-mi şi mie un loc la spectacol”. Ne-a ascultat cu interes, ne-a aplaudat şi, după spectacol, în drum spre casă, ne-am făcut mărturisiri. Vorbele sale mi-au umplut inima de bucurie, să te laude Iorgu era ceva! Ne-am despărţit râzând, şi abia acum mă gândesc că era parcă un adio. Când s-a prăpădit Gigi Dinică, cineva spunea că a muncit prea mult şi că a fost exploatat. şi Mircea a răspuns: „Un actor trebuie să moară pe scenă”. Şi uite că, deşi era de mult timp bolnav, a jucat până în ultima clipă fără să se menajeze, pentru că asta era menirea sa. A mai plecat un titan, învăţător al sufletelor noastre...