Oamenii de Sărbători îşi amintesc de Dumnezeu mai mult decât în restul timpului. Îşi amintesc de necazurile pe care ar vrea să le ocolească şi se roagă mai fierbinte la EL, deoarece de la EL aşteaptă minuni. Acum, de Sărbători, mulţumesc pentru ce au realizat, că au uitat să-I mulţumească la timp. Nu exclud faptul că sunt foarte mulţi care se roagă şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru clipele pe care le-au trăit, indiferent de greşelile lor. Sunt momente în care Domnul ne dovedeşte iubirea şi înţelegerea sa şi spun asta doar dacă îmi amintesc de colegul meu Gabriel Cotabiţă (foto 1) şi la minunea însănătoşirii sale. Nici nu vreau să mă gândesc că s-ar fi putut să nu-l mai văd sau să nu-l mai ascult. Minunea însă s-a înfăptuit şi Gabi a revenit pe scenă puternic, minunat, extraordinar. Amintindu-mi de această întâmplare, am băgat de seamă că mai mulţi dintre artiştii mei preferaţi nu mai apar la tv sau în diverse spectacole. Mi-e dor s-o mai văd pe Angela Similea cu înfăţişarea ei de prinţesă, elegantă şi cu glasul său încărcat de iubire. Mi-e dor de Vasile Şeicaru (foto 2), care unde stă ascuns oare? Cui cântă cu glasul său plin de bărbăţie? Unde eşti tu, dragă Benone (foto 3), care ai cucerit tânăra generaţie cu „Radu” al tău cântat cu ritmuri noi şi cu aceeaşi vibraţie muzicală?! Mi-e dor de acele spectacole cu o muzică armonioasă, cu cântece pline de poezie, de iubire, care ne uneau pe toţi, îndemnându-ne la pace, prietenie şi dragoste faţă de aproape. Spectacolele acelea ne făceau să trăim speranţa într-o viaţă mai bună, fără violenţă, fără răutate. Astăzi, când merg la spectacole, mi-e teamă că asurzesc prea devreme şi nu mai pot să-mi duc chemarea până la capăt…