De ce am făcut o casă la ţară? Dacă faci socoteala bine, a construi o casă e greu. Costă mulţi bani şi multă muncă, dar noi am avut o motivaţie foarte serioasă. Puişor (foto 1), soţul meu, nu putea trăi fără apă. Înota zilnic trei ore, şi aceasta era cea mai mare bucurie a sa. Fusese de tânăr înotător de performanţă, a fost selecţionat pentru Olimpiada de la Helsinki în tinereţe, dar, fiind fiul unui director de teatru, i s-a interzis plecarea, de teamă să nu fugă în străinătate. Mare prostie! Puiu n-ar fi fugit niciodată din ţară, dar a rămas toată viaţa cu plăcerea înotului. Biata mama îl aştepta pe malul lacului îngrijorată şi-mi spunea: ţie nu ţi-e teamă că nu se mai întoarce? Dar el se simţea mai fericit în apă decât pe uscat. Construcţia de la Buftea, de fapt satul se cheamă Samurcaş, am făcut-o datorită acelui actor minunat plecat dintre noi, Ernest Maftei. Personaj pitoresc, inteligent şi cu mare simţ al umorului. El avea mai demult casă acolo. La început era o mică clădire de chirpici, care la cutremur a căzut într-o rână. Trebuia să fac o casă nouă. În vremea aceea am găsit o primăriţă cumsecade, Maria Popescu, care mi-a îngăduit să construiesc, deoarece pe atunci nu prea era voie să cumperi pământ şi să faci casă. Şi uite azi am o căsuţă de vis (foto 2), exact cât îi trebuie unei familii, o pajişte verde ce se termină în lac (foto 3). Nucul din faţa casei avea doar un metru când ne-am aşezat aici, acum e uriaş. Am pus doi vişini, doi pruni şi doi cireşi care au desăvârşit minunea. Vă asigur că, dacă banii îi foloseam în călătorii în multe oraşe ale lumii, ar fi fost mai simplu, dar nimic nu egalează serile de vară petrecute pe terasă în căsuţa ta amenajată cu dragoste (foto 4). Bani pe atunci făceai greu. Dar pentru că amândoi eram harnici, am reuşit să ne echilibrăm. Puiu scria pentru patru teatre din ţară, iar eu am bătut ţara metru cu metru. Din păcate, cel pentru care am făcut totul spre a-l face fericit a plecat dintre noi foarte devreme. Aşa-i viaţa!