Un alt eveniment important din viața mea s-a petrecut pe 30 iunie. Absolut neașteptat, dar de o mare importanță. Moldova, prin președintele ei, domnul Timofte (culmea, pe mama mea o chema ca domnișoară Timofte!), mi-a acordat titlul de „Artist al poporului” pentru cariera mea de 54 de ani. Ce poate fi mai onorabil? Evenimentul s-a desfășurat la ambasada Moldovei. Alături de mine a fost și doamna Tamara Buciuceanu, și dânsa basarabeancă, purtând în spinare o carieră strălucită de 65 de ani. Cuvintele care s-au rostit au fost pline de dragoste și apreciere, ne-au făcut pe amâdouă fericite. Unde este tata, săracul, care se mândrea cu mine de la ieșirea din lagăr, când a venit acasă, și până a plecat dintre noi? Exclama mereu: „Măi fată, de ce onoare mare te bucuri!”. Acum îmi revin în amintire o mulțime de imagini din copilărie petrecute în Basarabia până la 8 ani și drumul anevoios al vieții noastre la strămutarea noastră în România. Parcă văd curtea mare a bunicii, gardul viu din fructe de coarne, stratul de bob din care făcea mâncare făcăluită și curticica din fața casei plină de flori. Îmi amintesc zilele în care bunica își aduna cele șase fete (cei doi băieți erau în Siberia...) la o plăcintă vorbită și stropită cu vin mov adus din beci de mătușa Vera cea roșcată. Ea îl aducea de la cana din beci, și nu știu prin ce minune avea nasul din ce în ce mai... roșu! Îmi amintesc și încercarea tatei de a pleca în România în speranța că ne va lua și pe noi, întoarcerea într-o căruță, acoperit cu fân și nenorocirea ca a doua zi să fie arestat pe stradă. Îl turnase cineva că este naționalist. Noi am fost anunțate să-i ducem o bocceluță cu ciorapi, izmene și o cămașă de schimb. Din clipa aceea nu am știut nimic de el 18 ani. Au mai trecut apoi încă 18 ani ca să-l aduc legal în România... Și cred totuși, cu toate acestea, că a avut noroc, pentru că, după tot chinul suferit de-a lungul anilor, tata a murit la aproape 90 de ani. Dumnezeu l-a răsplătit cu sănătate și cu dragostea noastră. Cred cu tărie că toți cei plecați sânt bucuroși atunci când noi le facem cinste în continuare pe Pământ...
