Copiii mei, căci așa îmi place să le spun, nepoata mea, Buru, și soțul său, Daniel, au venit din Germania în vacanță pe litoralul românesc. Marea mea surpriză însă a fost că preocuparea lor principală era să-l boteze pe Damian, fiul lor, la bisericuța din satul 2 Mai. Spun surpriză, pentru că noua generație nu prea mai este aplecată spre învățăturile religiei sau poate, dacă o face, este cu un fast dincolo de solemnitatea evenimentului. Bisericuța noastră mică din 2 Mai este foarte frumoasă. Are pereții pictați pe dinăuntru și pe dinafară cu figuri de sfinți cu fețe solemne, cu o umbră de pictură El Greco ce le dă măreție. Preotul Sorin Cârlan, tânăr, blând și zâmbitor, ne-a ținut o slujbă frumoasă și s-a dovedit un mare iubitor de copii după gestul tandru cu care l-a scufundat pe Vasile Damian Maximilian, micuțul nostru de 2 luni și 10 zile, în cazanul împodobit cu panglici colorate. Parcă și el, fascinat de glasul părintelui, a plâns foarte puțin. Dar nici nu avea timp, căci ochișorii săi priveau fascinați picturile de pe pereții bisericii. Cei doi nași, Smaranda și Zori, erau emoționați, îl mângâiau pe micul erou, și iată cum în casa noastră a poposit noul creștin. Este impresionant momentul când se rostește la sosirea acasă: „Mi-ai dat un păgân și ți-am adus un creștin”. În sufletele noastre s-a așternut un soi de liniște, de bucurie, de pace și de încredere. După slujbă ne-am întâlnit în curte câțiva prieteni și ne-am înveselit cu șampanie și vin de Pietroasele, alături de un grătar pregătit cu măiestrie de Daniel. Ca să vedeți cât de cuminte și de înțelegător este strănepotul meu, a dormit câteva ore în șir, nu ne-a deranjat nicio clipă, ca să ne bucurăm de acest eveniment, prilej de întâlnire între prietenii cei mai buni. Unde mai pui că și nașa și nașul sunt pregătiți deja să poarte în brațe un moștenitor. Exemplul face minuni, prietenia este sfântă, căci fără prieteni viața este mai săracă și mai tristă. Noi credem în anii ce vin, în fericirea familiei noastre în care domnește armonia: soacra își adoră nora, soacra mică, ginerele, iar eu, ca o străbunică fericită, mă gândesc la viitorul lor. Dacă o mai veni și o fetiță…!