Aceasta este o expresie inventată de actori acum vreo 50 de ani. Pe vremea aceea, sălile de teatru erau pline și trebuia să stai la coadă săptămâni bune ca să poți obține bilete la un spectacol. La Teatru Național sau la Teatrul de Comedie. Se jucau autori clasici sau moderni, în interpretarea unor actori geniali ca Vasilica Tastaman, Ștefan Ciubotăraşu, George Con- stantin, Liliana Tomescu, o galerie interminabilă de mari talente, pe care îi urmăream cu sufletul la gură. Cam pe la sfârșitul lui septembrie începea o perioadă în care coada la casieriile teatrelor scădea. De ce? Începea gogoşariada, perioadă în care gospodinele puneau murături. Existau prin magazine diverse recipiente cu gogoșari sau castraveți, dar nici vorbă să aibă gustul pe care îl întâlneai în cămara româncuţelor harnice și pricepute din toate colțurile țării. Cea mai săracă dintre ele nu se lăsa până nu punea în cămară două-trei borcane cu castraveți în saramură, gogoșari în zeamă de oțet cu boabe de piper, usturoi și parfum de țelină. La cele mai avute, care se bucurau și de o cămară încăpătoare sau de becişor, butoiașul cu varză murată şi cele cu amestec de murături asortate așteptau să-ți bucure papilele gustative la masă. De multe ori lipsea fripturica de purcel, dar nu știu cum se face că ele, gogonelele, erau bune iarna și lângă o tocană de cartofi. Cele mai tinere dintre ele știau că dragostea bărbaților trece prin stomac. Deci ascultau cu interes rețetele explicate de mamă sau de mătușă ca să devină specialiste. Eu știam, de exemplu, că atunci când castraveții se pun în saramură, după ce i-am aranjat cu grijă în borcan cu mărar uscat, cu felii de țelină, căței de usturoi și fâșii de hrean plus doi-trei ardei iuți, sunt acoperiți cu apă fierbinte. Într-o zi, nașa mea, Anca Veselovski, mi-a spus: „Eu pun castraveții cu apă rece de la chiuvetă.” Așa am făcut și eu. Am turnat cu mult curaj apă rece de la chiuvetă şi am adăugat câte o lingură cu sare pentru fiecare kilogram de borcan. Vă asigur că nu veți regreta. Dacă legați bine gura borcanului și îl țineți în cămară, veți fi mândră când vor fi ronțăiți la masă de cei mai pretențioși musafiri. Ați pus vreodată la murat roșii coapte? Desigur, mai tărișoare. Folosiți exact aceeași rețetă ca şi cea de la castraveți. Scoase iarna cu grijă din borcan, deoarece coaja lor e sensibilă, le veţi servi într-un bol cu o linguriță alături. Sunt un deliciu. Eu nu pun gogonele. Dar îmi face plăcere să privesc un borcan în care ele au devenit roșii împreună cu bucheţele de conopidă, după ce ai pus printre ele o felie de varză roșie. Vă plac ciupercile? Dacă găsiţi la piață mânătărci (ciupercile acelea mari în formă de frunză de varză), nu le ocoliţi. Le fierbeţi în apă cu sare, le scurgeţi și le puneţi în borcane de 800 de grame în felul următor: un strat de ciuperci, trei căței de usturoi, două măsline, câteva firișoare de mărar și uite așa până umpleţi borcanul. Deasupra turnaţi o zeamă, ca la gogoșari, o parte oțet şi două de apă. Închideţi borcanul și veţi vedea minunea lângă bunătatea din farfurie. Nici pe departe, nimic din toate astea nu seamănă cu murăturile din borcanele de pe raftul magazinului. În toate astea usturoiul este indispensabil.