Am fost în Moldova. Aş spune în Moldova mea, căci amintirea ei nu m-a părăsit, deşi eu am părăsit-o în 1942, în refugiu în România. La ora aceea, tata era în Siberia de doi ani şi întoarcerea ruşilor cu războiul peste Basarabia ar fi fost pentru noi moartea sau surghiunul. Unde? Cine mai ştia unde era tata... De altfel, nici n-am ştiut nimic de el 18 ani. Altădată am să vă povestesc necazurile acestei perioade în care pe obrazul basarabenilor rămaşi au curs lacrimi fierbinţi. După Revoluţie am fost în câteva turnee la Chişinău cu mare succes şi m-am întâlnit cu cele câteva rude care mi-au mai rămas, dar, de data aceasta, lucrurile au decurs cu totul altfel. Am primit o invitaţie din partea TV Moldova, printr-o superbă domnişoară Marina Afanas, de a face o întâlnire cu publicul din Chişinău, care a avut loc la Teatrul Satiric „Ion Luca Caragiale”. Nu era un spectacol, ci o ocazie de a ne cunoaşte, de a răspunde la întrebările curioase ale publicului despre viaţa unui actor, mai ales dacă acesta este basarabean şi a primit şi onoarea de a fi socotit Artist al Poporului din Moldova. E o deosebire între a juca un rol sau a susţine o întâlnire faţă în faţă cu publicul. Aveam în sală 450 de oameni curioşi. Până la urmă, secretul este sinceritatea. Alături de mine, pe scena unde erau doar două fotolii, era directorul teatrului, domnul Alexandru Grecu (foto 1), pe post de mediator. Cine este Alexandru Grecu? Este fondatorul acestui teatru care împlineşte 25 de ani, deţine o clădire nouă construită din străduinţa sa şi a unei trupe de actori cu un repertoriu vast şi nenumărate premii internaţionale. Au lăsat urme de excelenţă în toate colţurile lumii şi continuă să viseze la o viaţă culturală care să unească cele două maluri ale Prutului. Am stat de vorbă cu oamenii două ore (foto 2), am răspuns la zeci de întrebări despre viaţă, teatru, succes, despre amintirile amare ale copilăriei, când nici nu visam să am un pom de Crăciun sau o stea împodobită ca să pot colinda. Toate jucăriile noastre erau din hârtie creponată colorată. Azi, copiii au alte pretenţii. Am încheiat discuţiile cu un mic show, spre deliciul ascultătorilor, care m-au aplaudat fericiţi. Le-am urat „La mulţi ani!”, „Crăciun fericit!” şi am promis că voi susţine proiectul domnului Grecu, de a crea o reală schimbare de artă teatrală între cele două lumi de visuri româneşti.
