Când ninge, e o frumuseţe! Gerul păstrează zăpada albă strălucitoare şi, dacă nu bate vântul prea tare, e chiar ca în poveste. Pe trotuar nu se poate circula, iar maşinile par căpiţe înalte de fân cu căciulă albă. E adevărat că. dacă trebuie să mergi zilnic la serviciu. îţi piere romantismul şi tragi câte-o vorbă grea împotriva celor care trebuiau să ne cureţe drumurile la vreme. Dar să nu îl mâniem pe Dumnezeu. Mai trebuie să ne bucurăm şi de iarnă. În ultimii ani, cam cinci, nu am avut de ce să ne plângem, căci ningea o noapte, şi a doua zi soarele transforma raiul alb într-o mocirlă dezgustătoare care ne făcea viaţa antipatică. În amintirile mele de acum 40 de ani, iarna era chiar iarnă. Începea în noiembrie şi se mai topea zăpada la sfârşit de februarie. Nu simţeam frigul şi ne bucuram de zăpada pufoasă, de săniuţe, de patine, de schiuri. Pentru că eram mai tineri, nu ne speria frigul, deşi nici încălţări mai bune nu aveam şi nici atâtea căciuliţe şi fulare. În anii ’53-’54 eram la Braşov şi sus, în Poiană, se desfăşurau Jocurile de Iarnă - Olimpiada Tineretului. Chiuleam de la şcoală şi din zori urcam pe curmătură (un drum mai scurt, dar abrupt) spre culmile Poienii ca să asistăm la întrecerile fantastice de schi, de patinaj, de bob. Nu ştiam de foame, nu ştiam de sete şi nici de frigul care ne învineţea urechile. La întoarcerea acasă ne aşezam cu fundul pe serviete şi ne dădeam drumul la vale pe pârtia de slalom. Servieta mea era vânătă, căci o vopsise mama cu cerneală albastră, şi când coboram rămânea în urmă o dungă întunecată. A trebuit s-o aruncăm până la urmă, şi uite aşa m-am ales eu cu o servietă nouă. Biata mama! Din toată sărăcia unui salariu de învăţătoare îmi tricota noaptea un pulover cu gât răsucit, un şal gros şi o căciuliţă cu urechi sau îmi dubla un paltonaş cu vatelină, tot de ea cusut. Într-un an a crescut iepuri şi mi-a făcut un paltonaş de blană. Pe una dintre mâneci s-a nimerit o codiţă. Mă trăgeau băieţii de codiţa simpatică, râzând, şi repede s-a ales praful de paltonaşul meu. Nu conta! Mie viaţa mi se părea frumoasă. Sfânta copilărie - lipsită de griji!