Suntem fericiți că publicul ne admiră, ne apreciază și vrea să ne cunoască îndeaproape. Dar cât de sinuos este drumul nostru spre succes? Nu știu. Revedeam într-o zi, printre fotografii, cursul evoluției mele și mi-am dat seama cât de important este în viața noastră învățătorul, profesorul care ne învață abecedarul profesiei. Am fost eleva unui mare actor, pe nume A. Pop Marțian. Azi, uitat de public, dar înscris adânc în sufletul generației mele de actori, mari foști elevi ai domniei sale. Fiecare generaţie își are eroii săi, și după plecarea lor doar urmașii le mai poartă Gloria. Profesorul meu mi-a insuflat seriozitate și curaj. Colega mea de clasă Rodica Popescu (foto 1) îl cita la un moment dat: „Poți să plângi pe scenă și în cearșafuri, dar, dacă nu transmiți, degeaba plângi”. Iată marele secret: puterea de a convinge publicul de adevărul textului pe care-l susţii. Toți cei care au adorat-o pe diva Valeria Seciu, căci așa i se spunea, să afle că ea a fost eleva aceluiași profesor A. Pop Marțian. Ceea ce m-a intrigat pe mine este fragilitatea strivitoare de care dispunea această actriță, care, când intră în scenă, este sigură pe capacitatea sa formidabilă de a stăpâni situația. Un alt elev al profesorului meu este și regretatul Sebastian Papaiani (foto 2), care va rămâne de-a pururi în memoria iubitorilor de teatru și de film. Aparent retras și necooperant, Bică era un om plin de tandrețe și un coleg minunat. Fantezia sa transforma un personaj pe care-l juca într-o bijuterie artistică nemuritoare. Un alt coleg urmaș al marelui profesor este Virgil Ogăşanu (foto 3), care spune: „Munca noastră e fără sfârșit, muncă de miner: poţi să ai talent și fără muncă, dar ai să-l pierzi. E imposibil să sari din metrou direct în Hamlet. Oricât de talentat ai fi”. Ar fi nedrept să nu-i amintesc aici pe asistenții marelui profesor, care s-au ocupat de noi patru ani și ne-au urmărit apoi toată cariera: Iani Cojar, Cornel Todea, Mihai Berechet sau Horia Popescu. Toți au fost regizori remarcabili și mari pedagogi la rândul lor. Regretatul (Doamne, cât de mulți au ajuns regretați…) mare actor Mircea Albulescu spunea: „Întreaga activitate artistică nu ar fi fost, nu este și nu va fi cât va fi fără truda și răbdarea dumnezeiască a dascălilor mei”.
