După atâţia nămeţi de zăpadă neagră, cu gunoaie şi mizerii, în sfârşit, trotuarele sunt curate, şi-n curţile bucureştenilor înfloresc cireşii japonezi, magnoliile, iar de pe tarabele florăreselor ne zâmbesc primulele. Primăvară, te-am aşteptat cu dragoste, cu speranţă că va urma un an plin de împliniri; unde mai pui că sărbătoarea Sfintelor Paşti e aproape și va adăuga primăverii alte flori multicolore. Sărbătoarea minunată ne va umple sufletul de bucurie! Copilăria mea a fost săracă, şi totuşi în jurul meu sărbătoarea exista. După ce venea preotul să sfinţească locuința în Săptămâna Mare, urmau pregătirile pentru Noaptea Învierii, se umpleau coşurile cu bunătăţi ce urmau să fie duse la biserică, pentru sfinţire. Am venit la Bucureşti, la facultate, în 1953, şi singura mea cunoştinţă era Titi Rucăreanu (foto 1), elev la Liceul „Şaguna”, din Braşov. Un băiat superb, care mai avea şi darul de a fermeca asistenţa când lua acordeonul în braţe şi cânta. Se cazase pe Bulevardul Dacia, unde, la colţul casei, puteţi vedea şi acum o magnolie superbă. Era prima care înflorea în Bucureşti. Titi s-a dus… ea înfloreşte şi acum, după 70 de ani. Mi-am adus aminte astăzi de oamenii dragi care nu mai sunt, deşi e primăvară şi soare. Căci tot aşa, cu mai mulţi ani în urmă jucam la Lugoj cu Aurică Andreescu (foto 2). Aveam acolo un prieten, nea Molnar, o minune de om, care avea un restaurant pe coastă şi servea numai bunătăţi. Ne-a primit în ziua aceea în poiana sa de meri înfloriţi, unde a aranjat o masă numai pentru noi. Doar albinuţele bâzâiau din floare în floare. La două luni după ce s-au scuturat merii a plecat şi Aurică spre o lume mai bună. Nu împlinise 45 de ani… Avea un glas de aur şi-un simţ al umorului rar întâlnit. Nu vreau să vă întristez, dar vreau să vă amintesc să nu-i uitaţi pe cei pe care i-aţi iubit şi să păstrați neştearsă amintirea lor.