După destinderea de 1 Mai am avut şi eu curajul să mă duc la căsuţa de la mare, s-o admir cum se uită la soare. Am evitat aglomeraţia celor trei zile de weekend, când toată suflarea tânără din România visează să „muşte” din libertate fără măsură, uitând de rezultatele acestui gest. Sigur, „bătaia peştelui” a fost la Mamaia, dar mai vârtos la Vama Veche. Numele Vama Veche îmi aminteşte de anii când aici te întâlneai cu cei mai interesanţi intelectuali ai României, care nu mai voiau să se umilească cerând o cameră la Mamaia sau la Eforie şi gustau din frumuseţea primitivă a satului de lipoveni de pe malul mării. Nisipul auriu se întindea pe suprafeţe mari, se făcea nudism, şi adesea puteai observa un domn nud sărutând mâna unei doamne fără sutien, neîncercând măcar să o privească de aproape. Se bea vodcă adevărată, de obicei rusească, mai curată decât ororile ce ni se oferă azi cu etichete snoabe, false. Azi, nuditatea nu mai impresionează pe nimeni, şi eticheta a fost aruncată la gunoi. Satul 2 Mai şi-a păstrat şi anul acesta ţinuta.

Curat, plin de flori, cu mici cârciumioare cochete, doar plaja care ţine de Ministerul Mediului a rămas la fel de jalnică. Cetăţenii satului s-au străduit - şi chiar au reuşit - să facă din vechea aşezare de pescari un loc tentant pentru vizitatorii sezonului de vară. Ceea ce ţine însă de programele de dezvoltare a litoralului, ca politică de stat, lipseşte cu desăvârşire. Mai sperăm încă să nu se prăbuşească malul şi să ducă astfel cu sine căsuţele de vacanţă ridicate aici cu trudă şi cu sacrificii. Marea este albastră, cerul este senin şi pescăruşii se joacă în voie pe acoperişuri. Mai e doar o lună şi mă voi instala acolo, unde uneori uit şi ce zi este, de fericire.