Cât mi-ar fi fost de greu, căci eu eram la Constanța, am acceptat invitaţia unui impresar de a pleca pentru un singur spectacol până la Augsburg, în Germania. Avionul aterizează la München şi mai faci 80 de kilometri până acolo. Mihai, căci aşa îl cheamă, un bărbat la vreo 45 de ani, cu zâmbetul pe buze, mi-a fost simpatic din prima clipă. Restaurantul său, cochet, într-o clădire cu obloane pictate şi ornat cu zeci de mușcate, ne-a plăcut, căci eram cu Arșinel. „Restaurantul românesc”, aşa se cheamă, spaţios, ne face o impresie bună. Hotelul unde ne-am cazat, de asemenea.

Am făcut o plimbare prin localitate, Augsburgul este unul dintre oraşele germane cu clădiri nu prea mari, verdeaţă cât cuprinde, un teatru superb (foto 1), o catedrală şi alte obiective culturale impresionante. Aici locuiesc foarte mulţi români, pentru care o întâlnire cu artiştii de acasă este o sărbătoare. A doua zi, o repetiţie dimineaţa, iar seara, spectacolul. O baie de râs, o furtună de aplauze şi zeci de fotografii. Chiar mă gândeam cum a trăit românul până acum fără telefon ca să poată să-şi imortalizeze cu aparatul său orice eveniment din viaţă... Asta e! Familia lui Mihai este toată angrenată în activitatea restaurantului: mama este o femeie şi jumătate; sora, o frumuseţe de fată, şi încă o echipă de tineri care aleargă ca furnicile ca să mulţumească pe toată lumea. Lume, muzică, dans! Eu ştiam de mult că în acest orăşel trăiesc şi persoane din familia mea, nişte veri îndepărtaţi care au plecat să-şi caute norocul pe vremea comuniştilor. Datorită Facebook au aflat de prezenţa mea în oraş şi au venit încărcați cu flori, daruri şi dragoste să mă vadă. Mi-au făcut o mare plăcere. Nepoata mea de văr, frumoasă, cu un soţ minunat (foto 2), o duce foarte bine. N-am auzit nicio văicăreală, în afară de dorul de casă. Am pălăvrăgit până târziu în noapte şi ne-am făcut promisiuni repetate de a ne revedea. Mihai (foto 3) rămâne pentru noi un prieten. Îi urăm multă sănătate, pentru că are nevoie de ea, curaj şi aceeaşi bucurie de viaţă. Spor la treabă, dragă Mihai!