De două zile, soarele s-a supărat pe noi. Trăim o perioadă cenuşie, cu nori întunecaţi, ameninţători, cu un vânt care şuieră ascuţit şi goneşte lumea de pe plajă. Ciudat, apa mării este caldă, dar valurile care trag în larg cu forţă te sperie şi îţi potolesc entuziasmul sportiv. Totuşi, în aceste două zile am urmărit cu teamă un curajos care a rezistat cu stoicism valurilor două ore. Bravo lui! Curios este faptul că, dacă la mal vremea se burzuluieşte la noi, în sat este cald, centrul s-a aglomerat, şi turiştii stau la taclale pe la bufetele cu șuberek şi baclavale sau la o masă plină cu sticle cu bere (foto 1).

Am profitat de ocazie şi am fost în vizită la Elena, una dintre cele mai harnice sătence. La ea am locuit în perioada în care mi-am construit casa. Elena este femeie singură, bărbatul i-a murit, iar copiii, mari, şi-au luat zborul, căutându-şi norocul în altă parte. În fiecare primăvară vopseşte gardul, chioşcul de pus masa, geamurile şi uşile în albastru. Străluceşte totul de curăţenie, şi de aceea turişti vechi clienţi vin în fiecare an la ea. În timpul puţin pe care îl are stă de vorbă cu cumnata sa, Vasilica (foto 2), şi cinstesc câte o vodcă, pentru că e mândră de ce a realizat şi se mai laudă şi ea cuiva. Curtea este plină de flori şi mă duce să-mi arate grădina de zarzavat, unde are de toate. Părinţii îşi scot odraslele la plimbare, le poartă în cârcă de-a lungul satului (foto 3), în căutare de bunătăţi. Cu noile mijloace de informare moderne aflăm că norii cei negri vor pleca de la noi şi de mâine vremea va fi din nou prietenoasă. Îi vom vedea pe toţi bălăcindu-se în mare, scoţând chiote ascuţite. Apa îi face pe oameni fericiţi. Eu stau cu prietenele mele pe balcon, admirăm peisajul cu schimbările lui fireşti şi ne bucurăm de liniştea locului. Facem o micuță conferinţă de presă și hotărâm cine este de rând la prepararea mesei de prânz, pe care o vom devora tot aici, sub bolta de vie. Ce vreţi mai frumos?