Să fiu sinceră, nu mă bucur prea tare că a venit toamna. Culorile sunt frumoase, dar puţin mai triste, pieţele îţi încântă ochii şi-ţi lasă gura apă, începi să-ţi faci socotelile şi te-nveseleşti când îţi imaginezi cum vor arăta rafturile din cămară. Oricât de îmbietoare sunt mărfurile din magazine, nimic nu se compară cu reţetele moştenite de la bunica. Sigur, este nevoie de timp, dar satisfacţia pe care o ai când le aşezi pe raft în cămară este extraordinară. Mirosul casei te încântă, parfumul de ţelină, puternic, este minunat, boabele de piper şi căţeii de usturoi, din loc în loc un ardei roşu iute, care se zăreşte printre castraveţii verzi şi, dacă ai răbdare, câte o steluţă decupată dintr-un morcov portocaliu, toate acestea degajă în casa ta o atmosferă din anii fericiţi când descopereai viaţa şi lumea.

Bunica mea era o basarabeancă vorbitoare a limbii române curate, căci prin partea noastră, a Orheiului, nu era picior de rus. Era educată la şcoala satului, dar era dăruită de Dumnezeu cu o minte ascuţită. Avea opt copii, din care cinci au făcut şcoli superioare. La bunica mea se mânca foarte bine şi cu dichis. Basarabia, deşi nu prea avea drumuri moderne, existând foarte mulţi evrei, se bucura de un anumit grad de civilizaţie. Comerţul era în floare, iar protipendada era la punct cu moda timpului. Mama purta rochii de mătase naturală şi sandale nemţeşti Dermata. Şi, pentru că era talentată, îşi cosea nişte ținute superbe. Deşi copile de ţăran, cele şase surori arătau ca nişte domniţe, dar fără fasoane, se adunau toamna în curtea bunicii şi pregăteau bunătăţile pentru iarnă, cântând împreună. Sigur, bunica avea un beci încăpător, unde patronau vreo patru butoaie butucănoase cu cep. Vinul din Basarabia, dacă rămânea puţin în pahar pe a doua zi, lăsa o dungă mov puternică. Pe un raft mărişor adăstau borcanele cu castraveciori şi cu roşii coapte, care nu se obişnuiesc în Regat. Aici se pun gogonele. După ce se termina treaba se trântea un cuptor mare de plăcinte cu varză călită, cu cartofi fierţi piperaţi şi zdrobiţi, brânză grasă de oaie şi, ca desert, plăcinte cu prune. Veneau carafele cu vin din beci, se mai înroşeau şi nasurile, şi toată lumea era fericită.