Prietenia mea cu teatrul a început în Braşov, unde mi-am făcut şi liceul. Era o sală veche în Piaţa Sfatului, încăpătoare, cu balcon, unde aveau intrare liberă copiii de liceu. Trupa, foarte bună, cu actori vechi renumiţi şi cu unii mai tineri şi pasionaţi. Alături se înfiinţase, prin 1946, o şcoală populară de artă. Cum eram o elevă cu memorie bună şi drag de poezie, am urmat şi cursurile respective. Normal că m-am îndrăgostit definitiv de teatru. Vedeta trupei, domnul Mihai Fotino, tatăl celui pe care l-aţi cunoscut şi dumneavoastră la Naţionalul bucureştean, Veve Cigalia, vestită pentru hazul său, Vivi Candrea, Geta Grapa şi mulţi alţi artişti deosebiţi.

Cum am terminat liceul, am dat la Facultatea de Teatru. Am căzut cu brio. Nu m-am lăsat, şi al doilea an am intrat şi am ţinut-o pe nota 10 până la sfârşit. Şi iată-mă-s azi, încă pe ogorul artei, după 55 de ani. Am fost fericită, am muncit cu sârg, m-am bucurat de succes. Aşa am cunoscut-o pe minunata, extraordinara Olga Tudorache. Juca la teatru şi, cum eu nu lipseam de la niciun spectacol, m-am dus să o văd pe Olga Tudorache în piesa „Nila toboşara”, povestea unei fete curajoase de pe frontul rusesc. Am plâns de la început până la sfârşit. Am văzut şi revăzut acest spectacol, şi personalitatea Olgăi mi-a urmărit întreaga carieră. Mi-a fost exemplu şi am iubit-o enorm. N-am jucat împreună niciodată, dar într-o zi, când am jucat piesa „Turnul de fildeş”, la Teatrul de Comedie, doamna Olga a venit la mine pe scenă şi m-a felicitat. Am înlemnit de fericire. Am avut sentimentul cert că mi-am găsit drumul cel bun. Ultimul spectacol pe care l-am văzut cu domnia sa, „Regina mamă”, mi-a rămas definitiv în minte şi-n suflet. Groaznică despărţire! Iată că a plecat încă o minune a teatrului românesc, care şi-a închinat toată viaţa românilor. Rămâne pe peliculă dovada unui talent de geniu, ce atestă harul artistic al poporului nostru. Dumnezeu s-o odihnească!