Mi-a plăcut mereu să învăț de la cei mai înțelepți ca mine, mi-a plăcut să mă înconjor cu oameni aparte și să caut cele mai bune părți ale lor, ca să pot evolua, ca să pot ajunge cu o treaptă mai sus, ca să nu-mi irosesc în van timpul liber.

De fapt, am mai spus asta, eu nu înțeleg noțiunea de „timp liber“ și nici nu empatizez cu ea, pentru că mi se pare viața mult prea scurtă ca să ne permitem luxul de a irosi părțile ei pe lucruri fără noimă, pe oameni nesemnificativi, pe timp pierdut fără a construi ceva sau măcar fără a avea grijă de suflet, așa cum avem grijă și de mintea noastră.

Nu vreau timp liber și nici nu am, sincer, pentru că reușesc să umplu orice spațiu gol cu o nouă activitate, cu o nouă provocare, cu o multitudine de stări și de activități.

Sunt de părere că suntem asemenea unui burete care absoarbe în permanență și care e necesar să fie hrănit, alimentat cu noi trăiri, cu bucurii, cu informații și cunoștințe care-l pot duce cu ușurință la un alt nivel. Și îmi place așa. Nu-mi imaginez viața mea lenevind sau căutând în permanență motive să mă trezesc sau să adorm.

Eu am trasate linii clare. Chiar și atunci când poate că am perioade mai libere în plan artistic, profesional, cu multele mele activități, prefer să citesc, să pictez, să văd filme bune, documentare, să mă destind cu emoții pozitive.

După cum știți, pe parcursul vieții mele, am fost fericitul norocos al unor întâlniri magistrale cu genii, cu oameni-lumină care mi-au schimbat irevocabil destinul și m-au făcut să privesc altfel fiecare clipă a existenței mele. De la ei am înțeles că fiecare secundă este un dar, un cadou de care trebuie profitat pe deplin. Și asta fac. De aici vine probabil și ideea că sunt un om ocupat. Eu nu văd lucrurile așa. Consider că fiecare trebuie să fructifice momentele și să le ducă la un alt nivel. Nu ca pe o obligație sau o corvoadă, ci mai degrabă ca o binecuvântare a unei vremi iremediabil destinate trecerii.

Ideea de a avea timp liber și de a nu face nimic cu el este periculoasă, pentru că o minte odihnită, fără stres, fără a fi pusă permanent în mișcare, naște monștri și are și riscul major de a fi predispusă atrofierii peste o bucată de vreme. Nu, eu îmi țin mintea la lucru mereu și încerc să fac o mulțime de lucruri utile pentru mine și pentru cei din jurul meu.

M-am dedicat artei tot din teama aceasta de a nu pierde timp prețios în viață. Cred că e important ca să rămână ceva în urma mea și până acum nu am dezamăgit, încercând să fac mult bine, să dau naștere fericirilor pentru oameni, să-i alin, să-i bucur.

Nu vreau timp liber pentru că el mă oprește din evoluție și simt eu că n-am acumulat nici măcar jumătate din câte pot ști sau pot face eu pe această lume mare și ofertantă.

Vedeți voi, viața ne dă mereu provocări, ne lasă lați, ne surprinde când ne așteptăm mai puțin cu cele mai complicate situații. Poate de asta e necesar să nu o irosim în van și să înțelegem că avem atâtea bucurii pe care ni le putem face dacă uităm de lene, de așa-zisa relaxare. Relaxarea poate fi atunci când și mintea și sufletul lucrează împreună, dând naștere unor momente pe care sigur nu le vom uita și care ne vor fi benefice pe termen lung.

N-am sfaturi, vă zic doar să luați în seamă ideea de a acorda mai mult timp... timpului și de a face ceva util, în permanență, cu el! Și nu uitați - înconjurați-vă mereu de oameni aleși, de la care aveți ce învăța, care vă trag în sus și vă plasează în lumină!