În ultima vreme am avut ocazia să întâlnesc oameni care ne-au fost dragi odinioară tuturor, căci ne-au încântat sufletul, iar zilele au devenit mai frumoase. Nu de mult Eva Kiss şi-a lansat un disc de mare succes. M-am întâlnit cu ea în turneele mele în ţările de nord şi parcă timpul n-a trecut peste noi; am rămas la fel de apropiate.

Sâmbătă, la Sala Radio, am avut bucuria să întâlnesc două dintre cele mai cunoscute şi valoroase interprete de muzică uşoară ale anilor ’60-’70, Luminiţa Dobrescu şi Pompilia Stoian. Era o perioadă înfloritoare a acestui gen, cu mari compozitori - Vasile Veselovschi, Temistocle Popa, Radu Şerban, Henri Mălineanu - şi o generaţie întreagă de tineri cântăreţi talentaţi: Constantin Drăghici, Doina Badea, Dan Spătaru. Printre ei era şi tânăra cu ochi minunaţi şi glas învăluitor, Pompilia Stoian. Publicul a îmbrăţişat-o imediat, iar televiziunea a făcut-o cunoscută în toată ţara. Cuplul muzical realizat alături de inegalabilul Dan Spătaru a aşezat-o definitiv în inima românilor.

Evenimentul de sâmbătă a fost dedicat lansării unui nou disc al Luminiţei Dobrescu, cea care la Festivalul „Cerbul de Aur” ne-a adus un premiu întâi cu piesa „Of, inimioară!” a compozitorului Edmond Deda. Eram o obişnuită a festivalului de la Braşov şi pentru că am fost prima lui prezentatoare împreună cu Iurie Darie, dar şi pentru că legăturile mele strânse cu producţiile de divertisment ale televiziunii mă îndreptăţeau să fiu prezentă. Mă bucuram de preţuirea a două mari personalităţi de atunci: producătorul Tudor Vornicu şi regizorul Valeriu Lazarov. De atunci mi-a rămas în minte imaginea fetei superbe cu zâmbet perlat, cu o cască de păr negru strălucitor, cu o siluetă divină şi cu o emoţie în glas inegalabilă. „Of, inimioară” se cântă şi azi, căci a rămas definitiv în repertoriul de aur al muzicii uşoare româneşti.

Luminiţa a zburat spre alte zări tocmai când Jean Georgescu, un mare regizor de valoare internaţională, a distribuit-o într-un film, „Pantofiorul cenuşăresei”, aşa că ne-am întâlnit din nou şi a făcut un rol remarcabil.

Luminiţa este şi azi o femeie frumoasă, cu un glas emoţionant, peste care timpul n-a lăsat urme.

Spectacolul de la Sala Radio a fost prezentat de Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc şi a avut pe scenă o orchestră excepţională condusă de muzicianul Ionel Tudor, fapt care nu s-a mai întâlnit de mult în spectacolele noastre.

În ultima vreme, organizatorii se mulţumesc să pună la dispoziţie sonorizarea - nu întotdeauna la înălţime - iar acompaniamentul este asigurat de un CD care uneori e pozitiv (se face play-back). De data aceasta mi-a făcut plăcere să ascult o orchestră minunată, care, pe lângă acompaniamentul Luminiţei, a executat şi câteva piese din repertoriul regretatului compozitor şi interpret Cornel Fugaru.

Luminiţa Dobrescu a fost superbă, ne-a încântat cu un repertoriu variat, de la hituri româneşti la cântece din tezaurul internaţional, printre care şi Edith Piaf. Alexandru Arşinel şi cu mine am fost invitaţi în spectacol şi am însoţit-o cu plăcere.

Mă gândesc uneori câte drame au adus în viaţa noastră transformările istorice dureroase din ultimii 50 de ani, atât pentru ţară, cât şi pentru semenii noştri...