Sunt atâtea lucruri frumoase în Oslo, încât puţinul spaţiu pe care-l am e greu să le cuprindă. Ar trebui să vă vorbesc despre Parcul Central al statuilor de granit cu zeci de fântâni ornate de trupuri de copii goi, ciopliţi în piatră (foto 1), despre sute de grupuri statuare înfăţişând trupuri goale de bărbaţi sau de femei în diferite ipostaze de mişcare ale vieţii... Toate acestea, înşirate de-a lungul unei alei interminabile ce se sfârşeşte doar sus în deal, până unde se urcă sute de trepte, unde tronează un obelisc înalt, la rândul său format din sute şi sute de trupuri omeneşti goale, împletite straniu (foto 2). Goliciunea nu sperie pe nimeni, fiind considerată o stare firească a vieţii. De altfel, libertatea de comportament în Norvegia este deplină, dar nu este însoţită de niciun dram de vulgaritate. Ea se expune, dar nu se explică, este absolut liber consimţită de societate şi de Biserică. Am trecut şi pe la marea trambulină, o construcţie ciudată, unde se fac manifestaţii de sporturi extreme pe care eu nu le-am văzut decât la tv.
Totul este îngropat în vegetaţie, iar ploaia zilnică face ca verdele să fie incredibil de intens. Seara este frig, dar cafenelele şi restaurantele nu se sfiesc să scoată mesele pe trotuar, adăugând la fiecare scaun o păturică de lână, şi pentru că nici aici nu este raiul fumătorilor, familia Cristea, colegii noştri, fumează în aer liber cu plăcere.
Sunt multe de văzut la Oslo, dar timpul trece repede. Ne despărţim cu părere de rău de ghidul nostru foarte simpatic, Laurenţiu, care ne-a răsfăţat, şi pornim împreună cu domnul şi doamna ambasador Ioniţă, îngerii noştri păzitori, spre Bergen. Calea ferată - căci mergem cu trenul - traversează munţii nu prea înalţi prin zeci de tuneluri, iar la picioare se întind lacuri ce adună şuvoaiele ce cad în mici cascade printre stâncile de granit şi pădurile de brad. Pâlcuri mari de mesteceni dantelează poalele dealurilor şi pete răzleţe de zăpadă înfrumuseţează vârfurile. Spre surprinderea noastră, la un moment dat am traversat un spaţiu de vreo 20 de kilometri de zăpadă serioasă, temperatura ajungând la 8°C.
După şase ore de mers ajungem la Bergen, oraşul rododendronilor. Acest arbust superb, care la noi abia dacă atinge forma unei tufe de bujor, la Bergen creşte în boschete uriaşe, atingând uneori înălţimea copacilor, şi au mii şi mii de flori în toate culorile: roşu, galben, alb, ciclamen şi nenumărate nuanţe de mov. O feerie!
Dacă urci cu telefericul, oraşul, aşezat pe un fiord mare la poalele unui munte înalt, îţi oferă o privelişte de neuitat. La vale, în port, un şir de case din vechime şi o cetate de pe la 1400 prezintă o pagină de istorie a acestui popor. Casele sunt păstrate perfect şi ocupate de mici buticuri cu exponate pentru turişti. Aici poţi găsi celebrele pulovere cu modele norvegiene, lucrate de mână, din lâna pe care oamenii o obţin după ce tund oile care nu sunt mulse niciodată. Ele hălăduiesc în voie prin poienele cu iarbă grasă şi o dată pe an sunt adunate, tunse sau sacrificate.
Printre amintirile care se găsesc de cumpărat îl întâlneşti pe Trol (foto 3), spiritul pădurilor, care este imaginea naţională - o pocitanie cu nas imens, urât ca dracu’, dar care se bucură de respectul şi de dragostea norvegienilor.
Aş mai avea multe să vă mai spun, pentru că n-aş vrea să omit minunaţii români pe care i-am întâlnit şi de care ne-am despărţit cu lacrimi în ochi. De aceea va urma...