Toţi aşteptăm cu nerăbdare Sărbătorile de iarnă. Nu doar pentru zilele de odihnă, ci şi pentru bucuria întâlnirii cu familia, cu prietenii în lumina colorată a lampadarelor de pe bulevard sau acasă când pregătim masa de Crăciun alături de bradul împodobit. În ultima vreme, deşi pacea nu ne-a mângâiat, se ţin serbări şi între colegii de serviciu. De ce nu?! În fond, e tot o familie locul în care îţi câştigi existenţa, unde petreci o bună parte de viaţă, legi prietenii şi făureşti speranţe.

Acum două săptămâni am fost la Cluj, la o astfel de serbare. Proiectul „Farmaciştii fără frontiere” a organizat un bal de binefacere. Scopul acestui proiect este ajutorarea celor care au resurse de existenţă reduse, oameni cu handicap sau fără sprijinul familial. Ce bine ar fi ca asemenea proiecte să devină o preocupare generală pentru cei care au avut mai mult noroc în viaţă! Balul a avut loc într-o locaţie unică, aş zice, căci de curând la Cluj s-a dat în folosinţă Grand Hotel Italia (foto 1), un loc absolut extraordinar. Clădirea albă, uriaşă, tronează pe Dealul Feleacului, pe o suprafaţă impresionantă dacă te gândeşti că doar holul de la intrare măsoară peste 800 mp. Candelabrele de cristal uriaşe abia pot lumina spaţiul de un alb strălucitor şi de o eleganţă regală.

Spectacolul, ce a avut loc într-un salon pe măsura hotelului, s-a bucurat de prezenţa unor artişti de marcă. Raul şi Mirabela au făcut un recital de zile mari, Arşinel a oferit doamnelor cântece de dragoste, iar eu m-am străduit să-i fac pe domni să zâmbească. Şi, ca totul să fie perfect, copiii din ansamblul Izvorul Arieşului (foto 2), înfiinţat şi condus de doamna Mirela Mocanu, au venit cu tulnicele lor ca să ne amintească datinile străbune.

Frumoase sunt româncele noastre, dar îmbrăcate în costum naţional sunt de zeci de ori mai frumoase! Invitaţii au fost fericiţi, au cântat cu noi, au dansat şi, cu siguranţă, prietenia celor care muncesc împreună a devenit mai puternică.

Încă o dată, Clujul m-a impresionat prin curăţenie şi prin ţinuta sa. Piaţa Matei Corvin era împodobită cu brazi uriaşi îmbrăcaţi cu lumini roşii, iar catedrala din faţa Teatrului Naţional, împodobită la rându-i cu un uriaş steag românesc, strălucea de lumini albastre. Un peisaj de vis!

Şi aici, ca peste tot, am prieteni, dintre care Marcela îmi este cea mai dragă, nu doar pentru că ne uneşte aceeaşi profesie, ci pentru că mi-a demonstrat de-a lungul anilor ca e un om de nădejde. Rămasă singură cu o fetiţă de câţiva anişori - căci Fănel, soţul, şi-a primit glonţul nemeritat la Revoluţie - Marcela s-a luptat cu viaţa şi cu nemernicii care n-au susţinut-o aşa cum merita după această pierdere. Alţii au profitat de moartea lui Fănel. Însă, Dumnezeu i-a fost aproape Marcelei. Modestă şi harnică, şi-a crescut fata singură, a ţinut-o în facultate, iar azi se bucură de dragostea a doi nepoţi superbi (foto 3).

Am plecat de la Cluj şi cu o bucată de slănină, căci am vrut ca pe masa de Crăciun să miroasă frumos.