V-am vorbit în ultima vreme despre Opera Comică pentru Copii şi despre turneele sale. V-am vorbit şi despre cea care a înfiinţat acest teatru, a luptat să devină o instituţie de sine stătătoare recunoscută în peisajul naţional teatral, doamna Smaranda Oţeanu Bunea, ziarist şi muzicolog. M-a onorat cu prietenia sa de când venea la toate spectacolele noastre şi le răsplătea cu cronici elogioase. Acum vreo opt ani, când m-a invitat să joc la teatrul condus de domnia sa, m-am bucurat nespus, deşi a juca în faţa unei săli pline cu sufleţele tinere nu e un lucru uşor. Dar cum „Chiriţa” (obiectul invitaţiei) era unul dintre rolurile încercate încă din facultate şi menţionat ca foarte reuşit, m-am încumetat.

Ţin minte, în anul doi la Academia de Teatru, trebuia să pregătim monoloage la alegere. Profesorul meu, un mare actor pe care precis nu l-aţi cunoscut, A. Pop Marţian, m-a privit siderat când i-am anunţat alegerea mea „Chiriţa în voiaj”. „Bine, Popescu, eu te-am luat la clasă ca să joci Andromaca!”, mi-a spus. Eu, la rându-mi, am fost la fel de uimită; numai la drama greacă nu mă gândeam! „Fetiţo, a continuat el, Chiriţa joacă Draga Olteanu, nu eşti pentru asta”. „Am să încerc totuşi”, am răspuns. Am învăţat monologul, m-am gândit bine la el şi am dat probă în faţa clasei, într-o moldovenească impecabilă. Felicitările au fost entuziaste, am luat nota 10.

Mult mai târziu, cam după 20 de ani, regizorul Horia Popescu m-a invitat la Teatrul Naţional să interpretez Chiriţa într-o distribuţie pe care tocmai o părăsise Draga Olteanu. Instinctul meu corect m-a făcut să refuz. Nu aveam nici experienţa, nici gabaritul necesar rolului.

Oferta doamnei Smaranda a venit cu alţi 20 de ani mai târziu la ţanc. Mai ales că eu cred că Chiriţa nu mai poate fi prezentată ca o troglodită ridicolă şi cu negi pe nas, ci mai degrabă ca o femeie puternică, pregătită să intre în lumea egalităţii cu bărbatul. Cred că ea părea ridicolă pentru că lumea în care trăia nu era încă pregătită pentru îndrăzneala-i. Unde mai pui că spectacolul trebuia să fie şi pe înţelesul copiilor. Şi, uite aşa, Chiriţa mea sub conducerea minunatului regizor Cristian Mihăilescu se joacă de peste şase ani, spre deliciul miilor de copii care au vizionat-o.

Aş avea multe să vă povestesc despre Opera Comică, creată pentru copii, dar care face o mare bucurie şi oamenilor maturi. Iată că acum a ajuns să fie recunoscută şi apreciată de toată mass-media.

Sunt fericită că fac parte din această trupă, unde mi s-a dat posibilitatea să joc, să pun în scenă, deocamdată ca începător, şi care îmi dă posibilităţi mari de afirmare.

Am jucat cu tineri excepţionali: Oana Şerban, Tiron Valentino şi Daniel Filipescu. Opera Comică pentru Copii are zeci şi zeci de premii naţionale şi internaţionale şi un viitor minunat în inima celor mici, care vor deveni iubitori de teatru pentru totdeauna.