Probabil că ceea ce ne rămâne din viaţă sunt doar amintirile, iar unele dintre ele devin cu timpul din ce în ce mai vii. Nu putem trăi în trecut, dar reamintirea lui ne umple de emoţie. Biata mea Basarabie, bântuită patru ani de trupele germane şi sovietice... Aveam doar 6 ani, dar imaginile de atunci îmi sunt foarte clare. Ce deosebire între cele două armate! Soldaţii nemţi sărutau mâna femeilor, plăteau pentru alimentele primite şi dădeau ciocolată copiilor; ceilalţi, veniţi de la capătul lumii, erau brutali, primitivi, distrugători. Pe aceştia din urmă i-am întâlnit şi mai târziu în regiunea Sibiului, când au plecat spre Berlin, şi când treceau prin sate şi distrugeau cu plăcere tot ce găseau în cale. Mama făcuse nişte vişinată. Când ne-am întors în sat de pe dealurile unde fugisem de groaza lor, vişinata era împrătiată pe pereţi. Plăcerea de a distruge a omului primitiv... imagini de groază ce nu se uită...

Apoi, sovieticii s-au stabilit definitiv în Basarabia. După plecarea tatălui am fugit în România, cum ştiţi, şi abia după 19 ani am ajuns din nou la bunica şi la toate neamurile care rămăseseră acolo. Mesele au fost copioase în fiecare casă, deşi sărăcia era mare. Mă tot îndemnau: „Ia măsline!” Am încercat. Ce credeţi că erau măslinele? Boabe de vişine în saramură. Inventivi, nu? Locuiau la ţară, deci mai aveau câte o găină în curte, mâncarea era gustoasă, căci, să ştiţi, basarabencele ştiu să gătească.

Mi-am amintit o scenă groaznică din 1942. Dacă tăiai porcul era obligatoriu să anunţi şi să dai o parte din el la stat. Vecinii noştri, care aveau şase copii, au tăiat porcul şi au îngropat o parte din el în curte sub o sobă de lut. S-a găsit bineînţeles un „binevoitor”, şi a doua zi a venit o comisie, le-a spart soba şi le-a luat carnea.

Se miră lumea de accentul basarabenilor! Ce ziceţi dacă de la grădiniţă până la maturitate eşti obligat să te exprimi în altă limbă decât cea maternă? Nu-i normal să vorbeşti cu accent? Unde mai pui că nici după ’90, după campania formidabilă dusă de Vieru şi de alţii, nu s-a reuşit mare lucru. Azi îi surprinzi pe moldoveni vorbind între ei tot ruseşte. De ce li s-o părea mai uşor?

M-am lungit cu amintirile şi nu v-am spus ce-am făcut acum acolo. Am fost invitată la o emisiune, „Sare şi piper”, în care m-am simţit foarte bine cu doi prezentatori tineri, dintre care, culmea, unul s-a dovedit a fi chiar un nepot din familia mea, Andrei - inteligent, frumuşel şi vorbăreţ. De ce nu mă mir!?...

Apoi am avut o întâlnire cu 200 de femei, membre ale clubului nostru cu care, timp de trei ore, am schimbat idei, sfaturi, amintiri şi multă iubire. Din păcate, de la întâlnire nu am fotografii, căci preşedinta nu a catadicsit să mi le trimită.