Trec anii, trec zilele-n goană... şi uite aşa ajungem cu toţii să ne numărăm bucuriile şi necazurile, să ne facem socotelile şi să aflăm cu mirare că am ajuns departe. În jurul nostru se întâmplă acelaşi lucru şi nu observăm asta decât atunci când ne privim şi noi în oglindă. Prietenii şi prietenele mele au ajuns la vârste onorabile şi, oricât nu mi-ar veni a crede, am ajuns şi eu o doamnă onorabilă.

Acum câteva zile am petrecut o seară minunată sărbătorindu-l pe domnul Dan Puican. Născut cu 80 de ani în urmă într-o familie de oameni cumsecade, cu un tată care a avut de suferit în perioada comunistă şi o mamă blândă, iubitoare, micul Dănuţ s-a bucurat de o copilărie totuşi fericită, căci, înconjurat de iubire, copilul nu simte greutăţile. Inteligent, frumuşel foc, a crescut vizitând des Bucureştiul şi venind în contact cu arta teatrală datorită unui unchi al său, Ion Puican, vedetă a Operei Române. A rămas apoi, până în ziua de azi, pasionat de toate formele de artă interpretativă. Are o memorie absolut excepţională - îl pot numi arhiva vie a teatrului românesc şi, spre curiozitatea unora, chiar a competiţiilor sportive.

La vârsta potrivită Dan a intrat la Facultatea de Teatru şi a devenit actor. A performat la Baia Mare, apoi la Braşov, dar pentru că a fost un tânăr neliniştit şi capabil, prin anii ’64 s-a stabilit ca regizor la Radio Difuziunea Română, şi astfel şi-a îndeplinit visul de a lucra cu cei mai mari artişti din România, de la Dina Cocea la Olga Tudorache, de la George Constantin la Ştefan Iordache.

Dan Puican este azi un om fericit, căsătorit cu o doamnă doctor tandră şi înţelegătoare, care i-a dăruit o floare de băiat, azi regizor la TVR.

Deşi e pensionar, credeţi că s-a liniştit? Nu. Colaborează în continuare cu Radioul, făcând singur rost de finanţare, dar dorind să înregistreze în arhiva radioului operele clasice în noi distribuţii. Incontestabil, este un luptător. Cel mai bun exemplu este proiectul „Caviar, vodcă şi Bye, Bye”, piesă de G. Astaloş, pe care am jucat-o pe cele cinci continente, vizitând 30 de capitale ale lumii. Toate aceste călătorii le datorăm ambiţiei şi străduinţei dragului nostru coleg.

Priveam la petrecerea de zilele trecute cum aşterne bucuria o aoreolă de frumuseţe asupra oamenilor. Înconjurat de mulţi prieteni, omul nostru se plimba elegant şi mândru printre ei, şi parcă întinerise cu 20 de ani.

La mult mai mulţi ani, Dane, să fii sănătos şi să mai facem plimbări prin alte colţuri de lume, chiar dacă banii îi luăm de acasă! Unde mai pui bucuria pe care o facem românilor noştri de pretutindeni!?... Te iubim!