Aveam doar 12 ani şi eram elevă la Liceul Principesa Elena din Braşov, mai târziu a devenit Liceul Teoretic. Cum era obiceiul, într-o bună zi am plecat în excursie la Castelul Bran. Priveliştea era superbă, era spre toamnă şi noi ascultam profesoara care ne dădea explicaţii. La un moment dat s-a apropiat de noi un tânăr frumos, îmbrăcat în costum de tenis, care ne-a salutat. Emoţia profesoarei noastre mi-a atras atenţia, şi ca în vis am auzit: dragi copii, Maiestatea Sa Regele Mihai I al României. Sigur că îl cunoşteam, căci pe fiecare carte pe care o deschideam la şcoală prima pagină îl înfăţişa pe Maiestatea Sa. Amintirile mele sunt istorie curată.

Au trecut mulţi ani, şi toate denigrările care au curs la adresa monarhiei şi a regelui nostru nu au diminuat cu nimic amintirea mea. Citeam mult şi eram peste vârsta mea ca înţelegere. În 1989, mintea mi s-a curăţat repede de mâzga vremurilor comuniste şi am început să călătorim, împreună cu Puişor, care avea convingeri limpezi şi educaţie solidă, deşi era doar cu doi ani mai mare ca mine. În 1992 am ajuns la Versoix şi, prin bunăvoinţa prietenului nostru Puiu Ganea, am obţinut o audienţă la Maiestatea Sa. Ne-a primit şi, pentru a doua oară în viaţă, am simţit o emoţie inexplicabilă, unică, atunci când în salonul elegant a intrat Măria Sa. Zâmbetul cald, pacea de pe figura sa frumoasă ne-a încurajat, şi audienţa de 20 de minute s-a transformat într-o conversaţie de 45 de minute. Am plecat fericiţi, cu inima plină de respect şi speranţă. Mai târziu, fiecare gest mizerabil care-l atingea mă făcea să sufăr şi în acelaşi timp să nu-i înţeleg pe cei care nu-şi respectă istoria cea adevărată. Atitudinea mea a fost încurajată şi de prietenia, îndrăznesc să spun, cu minunatul domn Coposu. Seri minunate în care acest om deosebit mi-a povestit, mi-a explicat încâlceala anilor în care am trăit sub jugul comunist. Sunt în sufletul meu monarhistă, poate şi pentru faptul că, deşi nu se vede, sunt profund romantică, iubesc frumosul şi dreptatea. Ziua în care am aflat că voi primi medalia Nihil Sine Deo din partea Maiestăţii Sale m-a făcut să plâng de emoţie, iar în momentul în care, în sunetul imnului regal, Principesa Margareta mi-a înmânat medalia (foto 1), ca încununare a întregii mele cariere, am amuţit.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trăiesc aceste clipe şi să primesc asigurarea cea adevărată că nu am trăit degeaba. Am împărţit onoarea acestui moment unic cu marele regizor Lucian Pintilie, care era însoţit de Marie-France Ionesco, şi cu cea pentru care am o mare consideraţie, Maia Morgenstern (foto 2). Am avut alături, ca invitaţi, familia Ciubotaru Vasile (foto 3), chirurg eminent, Anca, soţia sa, oftalmolog, şi minunata lor fată, Raluca, o tânără deosebită, plină de calităţi.