Au trecut zece ani de când lucrez cu plăcere într-un teatru pentru copii. Cu mulţi ani înainte, am jucat acest gen la radio în emisiunile pentru copii. Era minunat, poveşti încântătoare, schimbări de voce, adăugând efortul de-a povesti expresiv folosind doar glasul. Teatrul radiofonic, în general, este o experienţă minunată. Acum zece ani am primit de la doamna Smaranda Oţeanu Bunea propunerea de a o juca pe „Coana Chiriţa”, de Vasile Alecsandri, la teatrul condus de domnia sa, „Opera Comică pentru Copii”. Am acceptat imediat propunerea şi m-am pus pe treabă. Aveam o amintire încă din facultate legată de acest rol. Eram în anul doi şi profesorul meu mi-a dat ca temă de vacanţă un monolog la alegere, iar eu l-am anunţat că voi pregăti „Chiriţa” de Alecsandri. Profesorul meu m-a privit uimit şi a exlamat: „Popescu, eu te-am luat la clasă ca să joci «Andromaca», şi dumneata...!” M-am întors din vacanţă, i-am prezentat „Chiriţa” mea, a fost impresionat, şi la sfârşitul anului am luat nota 10. A trecut vremea, am jucat multe personaje diferite, şi iată că într-o bună zi a reapărut în viaţa mea „Chiriţa”. Spectacolele Operei Comice sunt muzicaluri, iar realizatorii, compozitorii, actorii şi cântăreţii sunt vedete ale Operei Române şi ale Teatrului de Opretă. M-am speriat la început. Trebuia să cânt alături de profesionişti. Am avut noroc. Partenerii mei m-au ajutat, m-au încurajat, m-au acceptat, deci şi „Chiriţa” noastră a avut un mare succes. Următorul spectacol „Piatra din casă” a fost, de asemenea, o bijuterie muzicală, încurajată de hohote de râs şi aplauzele copiilor de toate vârstele. Încrederea mea a crescut, şi iată-mă făcând parte definitiv din această echipă.

Următorul pas a fost regia spectacolului „Scufiţa roşie”. Pentru mine a fost o mare provocare. Mai cochetasem cu regia, dar aveam încredere în Smaranda, în echipa de actori căreia i s-a alăturat baletul nostru tânăr şi extraordinar. De data aceasta era un spectacol mai complex. Muzică, mişcare, joc actoricesc, toate acestea trebuiau să fie şi limpezi, şi cu haz. A ieşit bine. Spectacolul se joacă de un an, spre fericirea copiilor şi a părinţilor care-i însoţesc. Ar trebui să vă spun că directoarea noastră este un om plin de idei, cu inspiraţie şi energie extraordinare. Desigur, mulţi dintre voi vă amintiţi sala Teatrului Giuleşti, care avea un repertoriu minunat şi o echipă de actori foarte bune. La un moment dat, trupa s-a mutat la „Odeon”, iar Giuleştiul a fost închiriat la diverse televiziuni. Aici a devenit o paragină. Ei bine, doamna Oţeanu, ca un bun gospodar, a refăcut-o cu bani puţini, şi azi jucăm într-o sală superbă de aproape 1.000 de locuri. Trebuie să vă luaţi copiii sau nepoţii de mână pentru a vizita Sala Operei Comice pentru Copii, un punct cultural deosebit înscris pe harta Bucureştilor. Repertoriu: numai texte şi muzică clasică, decoruri şi costume minunate. Aici puteţi vedea, în zilele de luni, marţi şi vineri, spectacolele noastre: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Soacra cu trei nurori”, „Don Quijote”, „Don Pasquale”, Domnul conopidă” şi, bineînţeles, „Scufiţa roşie”. Acesta din urmă îl puteţi urmări chiar vineri, 29 noiembrie, de la ora 17:00. Ca surpriză, vă anunţ că, în jur de 10 decembrie, vom lansa un nou muzical „Soacra cu trei nurori”. În avalanşa de poluare ce inundă ochii şi urechile copiilor noştri, „Opera Comică” se străduieşte să ofere copiilor valorile autentice româneşti şi universale. Aştept cu drag să ne vedem la spectacolele Operei Comice de Copii, la Sala Giuleşti!