Începe iarna. Frig, mizerie, tristeţe, în afara celor câteva zile cu nea imaculată care te mai fac fericit. N-ai chef să mai pleci la drum, ba chiar nici să ieşi din casă. Promisiunea însă e promisiune. Şi cum mie mi-a mai rămas un strop de caracter, a trebuit să plec la Hanovra, unde prietena mea, Adriana, a vrut să serbeze ziua României. Prietena mea e o femeie puternică, are trei băieţi ca brazii care au început să-i „toarne” nepoţi. Pascal, soţul său, de origine greacă, e un bărbat frumos, harnic şi au format împreună o familie ca lumea. Pentru că eu îi preţuiesc, m-am ţinut de cuvânt şi vineri, 29 noiembrie, seara, am aterizat la Dortmund, de unde am mai făcut trei ore cu maşina până la destinaţie. N-am plecat singură, ci cu Raul şi o formaţie muzicală de înaltă clasă, soţii Năsturică şi acordeonistul lor, George (foto 1). Spectacolul era clar că va fi ok şi nu ne era teamă de nimic. Cum am ajuns am inspectat sala elegantă unde urma să performăm şi apoi ne-am aşezat la o masă plină cu bunătăţi. Pascal ne-a oferit un uzo adus de la Atena, iar Adriana, o pălincă adevărată din Maramureş. A doua zi ne-am trezit odihniţi şi cu chef de plimbare. Cerul ne-a primit înnorat şi cu o ploaie mărunţică, dar nouă nu ne-a păsat. La magazinul de piane Năsturică s-a aşezat pe scaun în faţa unui pian Steinway de 100.000 de euro, dând un miniconcert. La plecare, vânzătorul i-a mulţumit pentru miniconcertul său, dar nu i-a dat acasă pianul, căci gajurile noastre chiar în afară sunt modeste. Eu n-am ratat două ore petrecute la flohmarkt, unde m-au încântat mii de oferte care au o vechime de mulţi ani. Am luat o păpuşă superbă ce aminteşte de balurile veneţiene.

Cu toată siguranţa noastră, la spectacolul susţinut în faţa celor 150 de spectatori nu ne-a părăsit emoţia. Publicul din Diasporă, de toate vârstele (foto 2), are un plus de entuziasm şi de respect faţă de artiştii care vin de acasă, dar este şi foarte pretenţios. Show-ul a durat patru ore, cu aplauze în picioare, în hohote de râs şi exclamaţii de bucurie. Nu uitaţi că majoritatea au trăit în România cu generaţia noastră de artişti, care le-a oferit, ani şi ani, filme şi emisiuni tv excepţionale. S-a cântat muzică populară cu dragoste de ţară, Raul a oferit un concert excepţional de suflet, s-au spus glume, s-au cântat colinde, mă rog, au fost de toate pentru toţi. Copiii n-au vrut să mai plece la culcare şi au dansat până în miez de noapte. Ne-am despărţit, bineînţeles, cu promisiunea de a reveni cât de curând. Hanovra este un oraş nou, căci războiul l-a ras din temelii, deoarece deţinea o industrie performantă metalurgică şi obiective de industrie de maşini de mare putere. A rămas un singur colţişor din vechiul oraş german, cu case de cărămidă şi intarsii de lemn. Aşa cum îi ştiţi pe nemţi, au născut un nou oraş. În mijloc au făcut un lac artificial, cartierele s-au ridicat de jur-împrejurul unei pădurici care asigură verdeaţa, iar cetăţenii se bucură de învăţământ superior. Au un conservator, un teatru mare, săli de spectacole, deci trăiesc o viaţă culturală intensă. De la ei ne vine Volkswagenul, iar târgurile ce au loc de Paşte şi de Crăciun oferă o mulţime de minunăţii din toată Germania. Oamenii sunt paşnici şi îndatoritori. M-am simţit bine la Hanovra.