E curios cum unui personaj atât de elegant, de rafinat, de şcolit şi delicat i s-a spus tot timpul „Nea Gică”. Cu siguranţă, această adresare prietenească, populară are o legătură directă cu repertoriul artistului şi căldura sinceră cu care se adresa publicului.

După mine, sinceritatea este secretul liantului perfect cu spectatorul. Repertoriul său era foarte variat, de la tandreţea vorbelor de dragoste la nonşalanţa bărbatului care duce des la gură cupa cu şampanie. Mulţi oameni au fost convinşi că Gică Petrescu îşi petrecea vremea la un pahar cu prietenii, din local în local. Aşi! Rar se desfăta cu un pahar cu vin, mânca moderat, degusta specialităţi culinare rafinate, cu grija permanentă de a-şi păstra silueta, care o lua repede razna, şi unica sa preocupare era muzica.

Gică era un mare profesionist. Din clipa în care primea un cântec devenea obsedat de el. Venea des la noi, îl iubea şi-l preţuia pe Puiu, savurau cafeaua de dimineaţă împreună, discutând doar despre teatru şi despre muzică. Unde mai pui că o parte din repertoriul său era scris de tatăl lui Puişor, Aurel Maximilian („Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, „Roata morii”). Gică a colaborat cu toţi marii compozitori ai ţării: Ion Vasilescu, Chirculescu, Mălineanu, Temistocle şi nici cei tineri nu l-au ocolit, căci Gică Petrescu făcea din toate cântecele un mare şlagăr.

Am fost împreună în multe turnee şi nu se plângea niciodată de condiţiile în care jucam. Am mai spus-o, oamenii se cunosc la drum. În 1965 am fost cu Teatrul Tănase la Paris. O echipă de 40 de artişti, printre care Mircea Crişan, Doina Badea, totul jucat în limba franceză. Gică se asemăna mult cu vedeta franceză Maurice Chevalier. A cântat repertoriul acestuia şi al altor mari vedete ale Franţei, şi succesul a fost fulminant. Securitatea nu l-a lăsat atunci să plece în străinătate cu soţia. Cezarina era jumătatea sa perfectă. Până şi pe scenă ea stătea la arlechin şi-i urmărea fiecare mişcare şi fiecare vers. Cum nu era un singuratic, i-am fost alături la toate întâlnirile sale cu admiratorii români plecaţi înainte de război. Atunci am cunoscut prima oară tristeţea celor care au plecat de acasă şi sentimentul dorului de ţară.

Nea Gică a avut o mare longevitate pe scenă şi ne-a stat alături până la 90 de ani. Înaintea sa a plecat Cezarina, şi din clipa aceea şi-a pierdut interesul de viaţă. Până şi Revelionul de anul acesta a adus în actualitate repertoriul său, cântat de interpreţi mai tineri, şi, ca de obicei, nimeni nu a avut delicateţea să amintească de el.

Compozitorul Vasile Veselovski spunea: „A fost trubadurul primăverii noastre, trubadurul maturităţii noastre şi al toamnelor noastre primăvăratice. Este o piesă importantă din tezaurul nostru naţional”.