Oricât vi se pare de uşoară profesia de actor, din cauza emoţiilor pe care acesta le trăieşte seară de seară, fiinţa sa se deteriorează într-un ritm rapid. Jocul, ce vi se pare că se prezintă ca o joacă în faţa dumneavoastră, îi presează mintea şi simţirea cu un stres puternic, căci această profesie te însoţeşte, te cotropeşte clipă de clipă. Dimineaţa la repetiţiile solicitante, seara la spectacol şi uneori noaptea somnul îţi este agitat de reuşita sau nereuşita pregătirii spectacolului. Întâlnirea cu Dumneavoastră este, de asemenea, un şoc de emoţie care ne face să tremurăm, să ne pierdem şirul vorbelor, să ne bată inima într-un ritm ameţitor. În sfârşit, asta face ca actorul să fie supus la o existenţă riscantă. Aţi văzut şi Dumneavoastră că în ultima vreme tot mai des au plecat dintre noi cei mai buni artişti ai Generaţiei de Aur.

Spun „de aur” pentru că şi Dumneavoastră afirmaţi că nu se mai nasc valori mari în tânăra generaţie de la care să aşteptaţi interpretări strălucite. Nemulţumirea vă este îndreptăţită, dar aş vrea să vă spun că majoritatea tinerilor acestor zile sunt înzestraţi cu talent, însă schimbarea sistemului social general a dus la alt mod de pregătire a tinerilor. Apariţia mai multor, prea multor facultăţi de gen în Capitală, ca şi în provincie, duce la un număr mare de absolvenţi, din păcate mai slab pregătiţi şi mai mulţi decât este nevoie. În timp ce numărul de actori creşte, posturile din teatru sunt reduse chiar şi până la 30%! Concurenţa este foarte mare, deci nu pot ajunge toţi la angajare. Sigur, cei mai buni reuşesc. Ceilalţi îngroaşă pătura figuranţilor din televiziunile multe la număr, unde de multe ori nu joacă, ci slugăresc în diverse servicii colaterale. Mai grav, sistemul de improvizaţie din producţiile actuale tv se bazează mai mult pe amatori frumoşi, dar nepregătiţi profesional, care acceptă apariţii nu prea onorante.

Ce ne facem? Teatrul este cel care rămâne în picioare şi mai păstrează calitatea producţiilor sale, iar copiii buni, dotaţi şi harnici îşi găsesc aici locul. Alţii fac echipe particulare cu efort mare şi greu de susţinut financiar. Filmele se fac doar cu câţiva actori, tot din cauza banilor. Din cauza lipsei banilor, mai bine spus. De aceea apare nostalgia anilor dinainte de ’90, când la sfârşitul facultăţii primeai un post cu un salariu sigur. Dar, nu uitaţi, erau numai 10% dintre absolvenţii de astăzi. E minunat să ai libertatea de a-ţi alege drumul în viaţă, dar, dacă nu faci performanţă excepţională, trăieşti greu şi nefericit.

Toate acestea vi le-am spus în amintirea unui mare artist care a fost Mihai Fotino. Dumnezeu să-l odihnească! Acţionar al Teatrului Naţional, ne-a bucurat inimile timp de peste 70 de ani cu talentul său, cu inteligenţa sa strălucită, cu fiinţa sa plină de dragoste şi de generozitate. Noi, prietenii, îi spuneam Mişulică şi nu-l vom uita niciodată. Trebuia să ne mai bucurăm de el atât noi, cât şi tinerii care iubesc teatrul şi vor să-şi dăruiască întreaga viaţă scenei. Se spune că teatrul este un medicament, de aceea cred că inimile spectatorilor care l-au iubit astăzi lăcrimează...