Trec anii cu viteza vântului, de nu apuci să înregistrezi tot ce ai întâlnit şi te-a supărat sau te-a bucurat. Poate doar noaptea târziu, când nu poţi pune geană pe geană, mai treci în revistă cele ce te-au ţinut ceasuri în picioare. Îţi spui că mai e şi mâine o zi, dar sigur o să le dai pe toate uitării.

Mă întreabă lumea: sunteţi sănătoasă, mai puteţi?... Ce să le spun? Că n-am voie să obosesc? Că mi-am luat sarcina să ţin moralul semenilor noştri cu mult curaj şi zâmbet prietenesc? Asta fac toţi artiştii, asta-i datoria noastră, iar eu o fac întotdeauna cu inima deschisă, căci sclipirea de bucurie pe care o citesc în ochii spectatorilor mă întăreşte. Nu mi-a fost niciodată greu să ascult păsul oamenilor. Într-o zi, văzând un film american, mi-a venit o idee: ce-aş face dacă n-aş mai apărea pe sticlă? Ce-am văzut în acest film: la oră târzie de noapte, cu glas cald, la un post de radio, o ziaristă împărţea sfaturi cu sinceritate, răspundea la diferite întrebări, unele destul de intime, curiozităţi în cuplu, gânduri ce-şi caută răspuns sau hotărâri pe care nu le poţi lua singur. Uite asta mi-ar plăcea să fac! Singur nu poţi să rupi pisica, aşa cum se spune în popor, dar, vorbind deschis cu un om imparţial, e mai simplu.

În ultima vreme se fac şi se desfac căsnicii cu uşurinţa cu care schimbăm o haină şi uităm că timpul irosit e al nostru, că fiecare reluare ne scurtează viaţa din partea ei cea mai frumoasă. Tinereţea e tumultuoasă, arde puternic şi minunat, dar n-ar strica o privire în viitor, pentru a evita dezamăgirea. Eu am văzut multe căsătorii reuşite, chiar printre artişti, şi ceea ce am învăţat este că, oricât de pătimaş ar fi începutul, iubirea nu rezistă fără respectul şi aprecierea partenerului. Viaţa în doi este foarte frumoasă şi, dacă te înarmezi şi cu puţină răbdare, încet, încet ai nevoie de sprijinul familiei, de căldura întâlnirilor la masa de seară, de ciripitul gureş al puilor tăi şi de clipele de tăcere când te gândeşti la viitorul lor.

Suntem plini de idei preconcepute. Privim artiştii ca pe nişte oameni ieşiţi din comun, dar nu e aşa. Dincolo de scenă, ei sunt oameni cu defecte şi calităţi ca orişicare. Râd cu poftă cu prietenii lor, plâng când îi părăseşte iubita şi în fond respiră şi transpiră ca toată lumea. Lor le ajunge spectacolul de pe scenă, ba chiar sunt uneori mai rezervaţi. Vorbesc aici despre artişti, subliniez, pentru că s-au cam amestecat noţiunile şi trec drept artişti nişte fiinţe ciudate, pe care nici nu ştiu cum să le numesc. Vă dau cu plăcere doar două exemple. Splendida familie din fotografie, Ileana Stana Ionescu, Andrei Ionescu şi fiul lor (foto 1) şi tânăra familie superbă cu puişorul lor, familia Cristian Brancu (foto 2).