Main menu

header

27 1Deci nu întâmplător evenimentul „Cerbul de Aur” din 1968 a făcut mare vâlvă în România şi în Europa. Participarea atâtor artişti mari a îndreptat interesul spre noi. Astăzi, ideea de a face selecţia Eurovision în cadrul oferit de faima „Cerbului” e binevenită. Sala renovată a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov era un spaţiu minunat, iar Televiziunea are acum mijloace tehnice superioare. De altfel, şi muzica prezentată de concurenţi a fost alta. Au trecut totuşi 55 de ani. Dacă atunci eram foarte francofoni, şi chiar de multă vreme, muzica anilor pe care-i trăim acum se vrea de influenţă anglo-americană. N-aş spune că e o schimbare în mai bine, prefer armonia, romantismul şi graţia şansonetei franceze.

27 2Dar anii trec, viaţa se schimbă şi ceea ce merită remarcat este prezenţa noastră în competiţiile pentru Eurovision. Participăm cu perseverenţă la această competiţie şi, deşi niciodată n-am câştigat locul întâi, continuăm să concurăm. Anul trecut, încercarea cu Ouatu (foto 1) ne-a dezamăgit. Mizam pe apariţia sa inedită, glasul deosebit, dar poate nu era tocmai nimerit pentru genul acesta de concurs. Anul acesta, pentru a doua oară, este nominalizată Paula Seling cu Ovi (foto 2). Ei s-au prezentat cu un cântec frumos, plin de sentiment, realizat tehnic excepţional.

Mi-am amintit cu drag de „Cerbul de Aur”, de două minunate cântăreţe, Corina Chiriac şi, în special, de Luminiţa Dobrescu. Mi-a rămas perfect în minte silueta graţioasă a acestei cântăreţe cu o voce timbrată şi specială. Poate mulţi n-o cunoaşteţi, pentru că a plecat repede în străinătate şi a venit mai rar pe acasă. Am reîntâlnit-o acum cu aceeaşi eleganţă şi aceeaşi dăruire pentru scenă. Dacă mă întrebaţi cine a performat cel mai bine acum la Braşov, vă voi spune că Luminiţa (foto 3), care a cântat fenomenal „Non rien de rien”, melodia celebrei Edith Piaf. A meritat „Cerbul”.

27 3De remarcat o tânără concurentă care a primit cele mai multe voturi din partea publicului, Vaida. Am numai lucruri bune de spus despre ea, deşi n-a fost aleasa serii. Probabil din cauză că este cunoscută din emisiunea „Noră pentru mama”. Ea a cules aplauzele şi voturile majorităţii. Este un început, va deveni deci, de acum, şi o cântăreaţă cunoscută. M-am bucurat pentru acest spectacol elegant, modern şi felicit organizatorii evenimentului pentru intenţia de a readuce în sufletul românilor performanţele muzicii uşoare româneşti. Mă bucur, de asemenea, că fac parte din istoria Televiziunii Române. Vă sărut!