Tocmai mă întorsesem de la Torino şi după două zile am plecat spre San Remo. Nu mă obosesc drumurile. La Torino am jucat un spectacol pentru români. Doamne, cât de mulţi au plecat afară! Faptul este impresionant, iar ai noştri s-au învăţat cu naveta aceasta şi trăiesc pe două planuri, din ce în ce mai relaxaţi. Mai acum câţiva ani, tare mai plângeau de dor, azi se urcă în primul avion low cost şi vin acasă de Paşte şi de Crăciun, să-şi stingă dorul. Cel mult după trei zile fug înapoi să profite de avantajele unei vieţi civilizate şi ale unor salarii mai oneste, care-i ajută să trăiască mai bine. Mulţi şi-au strămutat familia acolo, căci fac copii, bunicii vin să-i ajute să-i crească, şi uite aşa devin încet, încet „italieni”. Mereu am fost întrebată dacă nu mi-am dorit să rămân în străinătate. Nu! Niciodată! Deşi mi s-a propus. Mi-e drag să călătoresc, să sorb tot soarele Italiei, să gust istoria emoţionantă a Parisului. Am rămas fascinată de natura Africii de Sud, dar niciodată nu mi-am dorit să trăiesc acolo. După trei săptămâni de plimbare mi s-a făcut dor de casa mea, de părinţii mei, de prietenii mei şi de dumneavoastră, spectatorii, care mi-aţi oferit în viaţă cele mai fericite clipe. Mă plimb cu plăcere pe bulevardele Bucureştilor, mi-e dragă Piaţa Universităţii, Cişmigiul mă umple de nostalgie şi iarna îmi vine să fug la Sinaia măcar o săptămână. Vara, 2 Mai pentru mine e Raiul pe pământ când, de pe balconul meu, privesc marea albastră nesfârşită. N-aş putea trăi printre străini pentru nimic în lume. Ca să nu fiu nedreaptă, recunosc că am avut noroc să-mi găsesc aici menirea, să pot să mă realizez, să trăiesc din ceea ce lucrez cu plăcere, să primesc aprecierea concetăţenilor mei şi să găsesc împlinirea absolută. N-am fost nevoită s-o caut aiurea. Am doar marea tentaţie să văd locurile frumoase din lume, să cunosc viaţa altora şi să mă întorc acasă mai puternică, spre a-mi face datoria mea aici, unde e rostul meu acasă. Mi-s dragi românii cu toate defectele lor, pentru că-s plini de haz şi de talent. Am plecat pe Coasta de Azur să privesc cerul albastru al Mediteranei, aurul stâncilor scăldate de soare şi să constat, încă o dată, ce fin şi prietenos e nisipul de la Mamaia.