În 1990, când am venit la 2 Mai, am găsit un sat de lipoveni mai răsărit decât satele din sudul ţării, dar un sat fără confortul lumii civilizate. S-a bucurat ani buni, fiind aşezat pe malul mării, de prezenţa în curţile lui, vară de vară, a florii intelectualităţii române. Nu era nicio plăcere să te căciuleşti la recepţiile hotelurilor pentru a primi o cameră pe banii tăi. Şi atunci, oamenii căutau alte spaţii la îndemână, unde se bucurau de natură şi de respectul gazdelor. Aici se întâlneau cunoscuţi, poate chiar de aceeaşi condiţie socială, prieteniile se legau repede şi serile deveneau o încântare. După 1990, faţa satului a început să se schimbe. Mulţi şi-au vândut pământul din spatele casei, necultivabil, şi cu banii obţinuţi au început să-şi doteze locuinţele cu tot ce înseamnă confort, pentru a-şi primi viitorii turişti în condiţii mai bune, căci, de fapt, aceasta este sursa lor principală de venituri. Am pretenţia să spun că noi, cei care am clădit aici câteva case de vacanţă, am constituit şi un exemplu, dar şi un îndemn. Azi, satul nostru a devenit o adevărată staţiune, cu o nuanţă aparte - staţiune pentru familişti. E o plăcere să vezi pe plajă nenumăraţi tineri cu doi-trei copii (foto 1 şi 2), bucurându-se de marea atât de albastră şi de nisipul auriu. Se găsesc şezlonguri, umbrele şi dimineaţa, zilnic, un tractoraş împrospătează nisipul. Copiii se bucură de vacanţă, iar părinţii, de liniştea ce nu este spartă de decibelii difuzoarelor. Locuinţele lipovenilor îi aşteaptă curate şi împodobite cu flori. Unele gazde oferă chiar o masă sănătoasă, cu legume din curtea proprie. Dacă nu, sunt câteva mici restaurante cu meniuri variate, curate, primitoare. Lipseşte doar grija celor care răspund de malul acestui segment de litoral, adică Ministerul Apelor şi Mediului, căci, din păcate, malul este mâncat încet, încet de marea invidioasă. Locuitorii satului au făcut tot ce le-a fost în putere, dar ajutorul autorităţilor nici nu se zăreşte. 2 Mai, azi, este o staţiune adevărată, curată, liniştită şi fără neplăcerile excesului de modernitate, iar noaptea, când liniştea se aşterne, luna plină răsare din mare ca o portocală roşie la orizont (foto 3) şi înscrie spre mal drumuri îmbietoare de lumină.