V-am înşirat, data trecută, o seamă de nume celebre, atât de celebre, încât mi s-a părut că nu mai este nevoie să adaug şi numele de familie. Cei mai mari artişti sunt strigaţi pe numele mic până şi de copiii de pe stradă. De aceea, nu mă supăr niciodată când un băieţel mi se adresează cu Stela, pentru că această apelare este însoţită de o anumită tandreţe. Vă povesteam, tot în numărul trecut, de spectacolele ce se ţineau pe scenele de pe litoral. Într-un an, am venit să joc aici „Peţitoarea” - este vorba despre piesa care a inspirat filmul „Hello Dolly”. Distribuţia era fenomenală: Mihai Pălădescu, actor unic în felul său, şi Vasilica Tastaman (foto 1), o altă artistă-fenomen a teatrului românesc. Spectacolul acesta a făcut istorie. S-a jucat 14 ani cu casa închisă, la care adăugaţi nenumărate turnee prin toate marile oraşe ale ţării şi prin toate grădinile de vară. Am primit, de curând, o diplomă pentru cea mai populară artistă. Nu este de mirare după cât am jucat: 55 de ani de-a lungul şi de-a latul României.

Un alt spectacol care a făcut carieră a fost „Un om = Un om”, de Brecht. Ce actori! Ion Lucian (foto 2), Albulescu, Pălădescu, Mitică Savu, o garnitură de zile mari. De la terminarea facultăţii, după cei trei ani de stagiatură petrecuţi la Braşov, am venit la Bucureşti, la Teatrul Constantin Tănase. De aici, m-am transferat la Teatrul de Comedie, pentru a juca acest spectacol. Era o provocare, pentru că acest spectacol a făcut carieră în ţară şi peste hotare. S-a jucat la Berlin, Budapesta, Sofia, Suedia. La vremea aceea, Teatrul de Comedie avea o echipă excepțională, cu succese remarcabile. Printre acestea amintesc şi piesa „Mandragora”, de Machiavelli, unde îl aveam partener pe Ştefan Tapalagă (foto 3), altă floare a teatrului nostru. Plecat dintre noi, el a rămas în memoria tuturor un lord elegant, rafinat, nu întâmplător şi campion de scrimă. Era o plăcere să joci pe litoral, în faţa a mii de spectatori veniţi din toate colţurile ţării. Nu uitaţi că grădinile litoralului au 1.000, 2.000 sau 2.500 de locuri, şi noi jucam cu casa închisă. După Revoluţie, scumpirea rapidă a transportului şi a cazărilor a făcut ca teatrele să nu mai poată ţină piept cheltuielilor. Au rămas doar câteva echipe independente, care fac eforturi să supravieţuiască. În general, au rămas doar spectacole de divertisment, de muzică uşoară sau populară. Păcat!!!