M-am apucat să scriu aceste rânduri la 15 august. Ar fi nedrept să nu vă spun câte ceva despre cele trei Marii, alături de care mi-am petrecut mulţi ani pe scenă, când este marea sărbătoare a Sfântei Maria. O să încep cu cea mai apropiată de vârsta mea, Maria Ciobanu (foto 1). O cunosc de când abia se căsătorise cu Ion Dolănescu. Legătura lor, pornită dintr-o dragoste mistuitoare, a determinat-o pe Maria să părăsească o căsnicie anterioară, din care a rămas cu două fete. Ea şi Ion au făcut ani buni un cuplu pe scenă, de un succes greu de egalat, iar în familie a apărut Ionuţ, pe care-l cunoaşteţi şi-l apreciaţi. Maria ne-a uimit cu „Ciocârlia” sa cântată desăvârşit, iar succesul internaţional al fiicei sale, celebra cântăreaţă de operă Leontina Văduva, atestă calitatea de mamă care şi-a îndemnat copiii spre aspiraţii înalte.
Eu am trăit multe momente de viaţă în preajma lui Gică Petrescu. Venea, adesea, dimineaţa la noi să-şi bea cafeluţa şi să stea la taclale cu Puişor. În una dintre aceste dimineţi a intrat pe uşă radios, exclamând: „Aseară am cunoscut-o pe Ileana Cosânzeana”. Fusese la Athénée Palace şi o văzuse cântând pe Maria Dragomiroiu (foto 2), care abia trecuse de 17 ani. Pielea albă de porţelan, corpul de căprioară şi pletele-i lungi până dincolo de brâu, era o apariţie de poveste. Maria nu s-a oprit la statutul de femeie frumoasă, ci a devenit, prin muncă şi ambiţie, o cântăreaţă adevărată. După o căsnicie nereuşită, dar cu rezultatul a doi copii admirabili, Maria a mers mai departe şi, până la urmă, şi-a găsit perechea în Bebe Mihu, cu care a creat o familie solidă şi un parteneriat în profesie. Azi, Maria este înconjurată de mai mulţi nepoţi, dar a rămas la fel de tânără şi de frumoasă.
Mirabela Dauer (foto 3) este dragostea mea. Poate şi pentru că găsim uneori multe asemănări între noi. Și-a început cariera ca o vrăbiuţă mititică şi modestă, dar cu aspiraţii foarte înalte. A urcat pe scara succesului treaptă cu treaptă şi şi-a ocupat locul ce-l merita, în vârful piramidei. Azi, Mira, care n-a avut o viaţă prea fericită, este o femeie împlinită, puternică, care uimeşte publicul cu glasul său minunat, cu un repertoriu extrem de bogat şi cu prezenţa sa de femeie deşteaptă. Mira, cum îi spunem noi, ţine pasul cu tânăra generaţie cu acelaşi succes. E o femeie frumoasă şi elegantă şi este una dintre preferatele tuturor afişelor din ţară. Acestea sunt cele trei Marii ale mele, căci muncim împreună, ne apreciem şi ne iubim.