S-a aşternut tăcerea peste satul meu iubit, 2 Mai. Strada principală e pustie, mesele de pe trotuar s-au strâns, iar plaja e goală. Pescăruşii ţipă şi ei, speriaţi de singurătate, căci celelalte zburătoare au plecat spre alte ţări mai calde, vorba poetului. Marea e foarte tristă, pentru că toată vara a fost tulburată de chiotele copiilor veseli şi uneori chiar de delfinii rătăciţi spre mal. Vecina mea, Eti (foto 1), mai romantică de felul său, îşi bea în zori cafeaua pe mal şi nu se îndură să vină la Bucureşti. Au mai rămas doar trei gherete în sat, unde, după ce se întorc de la pescuit, câţiva bărbaţi stau la o vodcă proastă, românească, din păcate. Pe vremuri, marea era a lor, azi, un proprietar de restaurant isteţ a ridicat în golf un local şi a aşezat cu mult curaj în mijlocul mării un talian care asigură peştele pentru congelatorul lui. Doar dimineaţa la ora 5:00 mai are nevoie de bărcile lor.
De două zile nu am văzut soarele. E clar, trebuie să ne facem bagajele chiar dacă nu ne convine, pentru că mai sunt lucruri de făcut pe lângă casă. Pinii mei sădiţi acum 25 de ani au îmbătrânit, le-au ruginit acele. Cu mare părere de rău am sacrificat trei dintre ei (foto 1), dar am păstrat un metru din tulpină, ca la primăvară să devină suport de flori curgătoare. Viţa-de-vie s-a mănat şi au invadat-o omizile. Urâte mai sunt. Oricât am stropit bolta ce ne-a făcut umbră pe terasă toată vara trebuie să ne despărţim de ea, căci încă nu e chiar coaptă.
Orice eveniment cultural care se organizează înseamnă prezenţa unei intenţii meritorii de a populariza activitatea permanentă culturală pe aria întregii ţări. Din acest proiect face parte şi Festivalul de la Alba Iulia, prezentat de TIFF. În program, filme, cine-concerte, ateliere, proiecții pentru copii, povești interactive. Succesul festivalurilor organizate de TIFF este cunoscut şi apreciat în special după manifestările de la Cluj. Deschiderea de la Alba Iulia a avut loc în interiorul cetăţii, renovată total, cu spaţii superbe, şi în Piaţa Centrală, unde a fost instalat un ecran uriaş ce a dat posibilitatea unor vizionări pentru un număr mare de spectatori. În ziua de 8 septembrie a fost deschiderea oficială, cu o celebră trupă de teatru stradal, Herbert’s Dream, care a făcut înconjurul lumii, apoi a urmat filmul românesc „Aniversarea”, ultima producţie la care a participat minunatul actor care a fost Mircea Albulescu. În spaţiul numit Piaţa Vestică a rulat un film spaniol, apoi filmul „Planeta Petrila”, la festival participând și Franţa, şi Italia.
Să vă spun drept, pauza mare pe care am avut-o în vara aceasta mi-a plăcut enorm. Liniştea, pacea, marea albastră în faţa casei m-au făcut să uit orice grijă şi chiar am pierdut total noţiunea timpului. Nu o dată am încurcat duminicile cu zilele săptămânii şi m-am bucurat de cât repaus mi-a mai rămas. Dar realitatea vine cu socotelile ei şi am realizat că timpul fericirii a trecut. Soarele răsare din mare la fel de roşu, luna, de săptămâna trecută, s-a ridicat plină pe cer, iar peste noi s-a aşezat un vânticel răcoros, care a golit plaja. Viaţa ne cheamă la apel. Începe, la Teatrul „Constantin Tănase”, stagiunea cu spectacolul „Stela”, la 23 septembrie.
Aţi auzit de Codrul Vlăsiei? O frumuseţe! La câţiva kilometri de Bucureşti, în mijlocul satului Baloteşti, dacă o iei la stânga, pe un drumeag de ţară, te aşteaptă o surpriză. Apare o întindere de pădure cu copaci uriaşi, drepţi ca lumânarea şi înalţi de 20 de metri, aranjată special pentru bucuria vizitatorilor şi se cheamă „Edenland”. Există aici o Grădină Zoologică, o seamă de construcţii aeriene unde oamenii gustă din emoţia zborului la înălţime, iar pentru copii sunt diverse spaţii amenajate cu jocuri, care fac deliciul celor mici. La intrarea în pădurea minunată este o parcare mare, căci nu se poate pătrunde cu maşina în locaţia amenajată modern. Plimbările pe distanţe mai lungi prin pădure se fac comod, cu maşinuţe de două-trei persoane, conduse de un profesionist. Părinţii şi copiii sunt cu toţii mulţumiţi în zilele libere să se amuze la umbra copacilor fenomenali, să se distreze şi ei, să-şi urmărească odraslele la diverse jocuri. Undeva în acest spaţiu este construită o scenă destul de mare, unde au loc diverse manifestări artistice. Tocmai acest fapt mi-a oferit ocazia să cunosc „Edenland”.
Ţi s-ar putea părea că să stai pe acelaşi loc la mare privind în zare ore întregi este plictiseală curată. Aş! De unde! Întâi şi-ntâi, marea împreunată cu cerul oferă nenumărate tablouri, alte culori, alte mişcări de lumină care te uimesc sau te tulbură. Dacă mai ai şi-o companie plăcută, totul este minunat. Ce înseamnă, de fapt, o companie plăcută? Să ai lângă tine oameni care gândesc la fel, fiinţe pe care le iubeşti şi cu care ai oricând ce să discuţi. E adevărat că rar există o asemenea întâlnire. Între mine şi prietena mea Miki este o veche iubire. Deşi eu sunt mai mare, ne-am întâlnit la Teatrul de Comedie de la începutul carierei sale şi a intrat vertiginos în linia întâi a marilor actori. A venit însă repede un Făt-Frumos suedez, a furat-o pe draga noastră Miki şi dusă a fost. Noi n-am uitat-o, şi nici ea pe noi.
De două zile, soarele s-a supărat pe noi. Trăim o perioadă cenuşie, cu nori întunecaţi, ameninţători, cu un vânt care şuieră ascuţit şi goneşte lumea de pe plajă. Ciudat, apa mării este caldă, dar valurile care trag în larg cu forţă te sperie şi îţi potolesc entuziasmul sportiv. Totuşi, în aceste două zile am urmărit cu teamă un curajos care a rezistat cu stoicism valurilor două ore. Bravo lui! Curios este faptul că, dacă la mal vremea se burzuluieşte la noi, în sat este cald, centrul s-a aglomerat, şi turiştii stau la taclale pe la bufetele cu șuberek şi baclavale sau la o masă plină cu sticle cu bere (foto 1).