În afară de negri, care lipsesc cu desăvârşire, Australia este un amalgam de rase, naţionalităţi, oameni care nu-şi mai cunosc originea, dar toţi duc împreună o viaţă fără conflicte. Aşa mi s-a părut mie atmosfera acestui continent pe care l-am vizitat de trei ori, pe trei coaste ale sale. Iar dacă ai norocul să călătoreşti cu un avion al Emiratelor Unite, nici nu simţi cele 24 de ore ale călătoriei. Clima, minunată. Nu v-ar conveni şi dumneavoastră ca aproape tot anul să umblaţi în şlapi şi în bluză cu mânecă scurtă? Şi câte minunăţii n-am văzut aici: stoluri de papagali multicolori de dimensiuni fantastice, familii de pinguini care pescuiesc preţ de 40 de kilometri, de dimineaţă până la apusul soarelui, când se întorc în grotele de pe mal cu hrană pentru familie. Este un fenomen rar, căci programul lor se desfăşoară exact la ora anunţată la radio, răsăritul şi apusul soarelui. M-am plimbat printre copacii cu tulpini uriaşe, pe care nu le pot cuprinde şase oameni ţinându-se de mână, şi cu crengi întinse de peste zeci de metri şi am încercat să mângâi un ursuleţ Koala mititel şi somnoros, căci toată ziua rumegă coaja eucaliptului plină de eter. Cangurii mi-au părut urâţi, căci, jumătate iepure şi jumătate măgar, nu-s nişte animale prea simpatice. Aici, în această lume, am cunoscut-o pe Emilia. Măritată cu un grec deştept şi curtenitor, olteanca noastră, la venirea comuniştilor, a plecat în lume. S-a oprit o vreme în Grecia, dar, până la urmă, s-a stabilit la Sydney. Dorul de casă însă n-a părăsit-o nicio clipă şi, ca să-l stingă, şi-a creat în Australia România ei: camere tapetate cu covoare olteneşti, din loc în loc ii autentice brodate pe borangic, ţesături de tot felul şi împletituri colorate. Nu s-a oprit la hobbyul său, ci a creat o întreagă organizaţie de români care păstrează cu sfinţenie tradiţiile româneşti, cu toate sărbătorile, obiceiurile şi credinţa ortodoxă. Face spectacole cu copii îmbrăcaţi în costume naţionale, iar de Paşte îi învaţă pe australieni să vopsească ouă. Strădania nu i-a fost în zadar. A devenit admirată şi respectată în tot oraşul Sydney, iar drept răsplată a avut marea onoare de a fi decorată de însăşi Regina Angliei, pentru activitate culturală de excepţie în comunitatea australiană. Emilia a purtat cu mândrie valorile noastre româneşti acolo departe.
Cu o săptămână în urmă, Amza Pellea ar fi împlinit 83 de ani. Nimeni până acum nu l-a uitat şi, spre bucuria noastră, tânărul mediator de televiziune Mihai Morar a avut iniţiativa să-i dedice o oră de emisiune acestuia, care a fost şi va rămâne veşnic un mare artist. Mereu se găsesc persoane care să judece munca altora, se străduiesc făcând comparaţii să micşoreze calitatea celui care (în cazul de faţă) l-a înfăţişat pe Mihai Viteazul, dar a putut să şi cucerească milioane de oameni cu hazul autentic al lui Nea Mărin. Ce prostie! Un mare actor poate trece prin nenumărate ipostaze, căci aceasta este menirea sa, cu condiţia de a fi mereu convingător. Aceasta este, de fapt, marea sa valoare. Amza a fost un erou popular şi în istorie, şi în ipostaza românului obişnuit ce-şi iubeşte semenii şi vrea să-i înveselească.
Pe 28 şi 29 martie anul acesta s-a desfăcut frunza liliacului, narcisele sunt înflorite şi ghioceii deja s-au trecut. La Sala Palatului a avut loc un spectacol cu o distribuţie de zile mari. Programat vineri, 28 martie, am fost nevoiţi să-l repetăm şi pe 29 martie, la cererea publicului. Rară întâmplare, căci sala are peste 4.000 de locuri, şi totuşi a doua zi la spectacol au mai venit 3.000 de spectatori. Care este curiozitatea? Afişul a fost, în afară de Corina (foto 1, alături de Steliana Sima), cuplul Ţociu şi Palade, plus subsemnata, ocupat numai şi numai de interpreţi de muzică populară. Spectacolul a fost realizat de producătoarea Elise Stan (foto 2) şi prezentat de Iuliana Tudor (foto 3), care ne-au obişnuit numai cu emisiuni excepţionale iubite de spectatori la „Odată-n viaţă”. Toate partiturile muzicale au fost susţinute de Orchestra „Lăutarii”, dirijor Nicolae Botgros, care de mult ne-a demonstrat că românii şi basarabenii sunt fraţi de sânge şi de neam. De ce spun „O veste bună”, succesul uriaş realizat de muzica populară în aceste spectacole ne dă speranţa revenirii la muzica adevărată, autentică, românească. Asta înseamnă că oamenii s-au săturat de zgomotele imitaţiilor anumitor aşa-zise vedete, de englezeasca neinteligibilă a tinerilor imitatori sau de picioruşelor dezgolite, şi simt nevoia să stea liniştiţi într-o sală frumoasă şi să asculte în tihnă MUZICĂ. De mult n-am văzut atâta lume elegantă, civilizată şi atâtea buchete şi coşuri cu flori oferite, care au demonstrat fără tăgadă dragostea publicului pentru acest gen de muzică. Scopul manifestării a fost aniversarea domnului Constantin Enceanu (foto 4), care a adunat în jurul său 14 nume sonore, invitaţi unul şi unul, care reprezentau diverse regiuni folclorice. Momentele de haz asigurate de Ţociu şi Palade s-au încadrat perfect în atmosfera spectacolului, ştiind că domnul Enceanu are o paletă a repertoriului plină de umor. Nu întâmplător i-a avut alături pe soţii Rednic, Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican sau Iancu Dinu-Sălăjan. Eu personal am fost fericită. Aplauzele furtunoase care m-au însoţit mi-au demonstrat că publicul acesta curat mă apreciază. În ceea ce priveşte orchestra „Lăutarii”, a întregit perfect acest spectacol minunat.
Deci nu întâmplător evenimentul „Cerbul de Aur” din 1968 a făcut mare vâlvă în România şi în Europa. Participarea atâtor artişti mari a îndreptat interesul spre noi. Astăzi, ideea de a face selecţia Eurovision în cadrul oferit de faima „Cerbului” e binevenită. Sala renovată a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov era un spaţiu minunat, iar Televiziunea are acum mijloace tehnice superioare. De altfel, şi muzica prezentată de concurenţi a fost alta. Au trecut totuşi 55 de ani. Dacă atunci eram foarte francofoni, şi chiar de multă vreme, muzica anilor pe care-i trăim acum se vrea de influenţă anglo-americană. N-aş spune că e o schimbare în mai bine, prefer armonia, romantismul şi graţia şansonetei franceze.
Veniţi la teatru şi n-o să regretaţi! A ieşit o nouă premieră la Savoy, bazată pe echipa tânără a teatrului şi, bineînţeles, susţinută de forţele cunoscute din „generaţia de aur”. Trebuie să veniţi în sala aceasta renovată, dotată cu sonorizare performantă şi astfel veţi uita de zilele mohorâte. Iar noi ne-am străduit pentru voi. Balet superb, costume noi realizate de o tânără scenografă, domnişoara Petrov, cântăreţi tineri cu voci frumoase, între care minunata perlă rară în distribuţia unui spectacol muzical, Ana Maria Mirică (foto 1).