E curios cum unui personaj atât de elegant, de rafinat, de şcolit şi delicat i s-a spus tot timpul „Nea Gică”. Cu siguranţă, această adresare prietenească, populară are o legătură directă cu repertoriul artistului şi căldura sinceră cu care se adresa publicului.
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar anul acesta am stat în noaptea dintre ani în faţa televizorului şi am tot butonat cu dorinţa de a lega laolaltă strădania tuturor televiziunilor care au vrut să ne facă o noapte frumoasă. TVR-urile, 1 şi 2, Pro TV, Antena precum şi celelalte posturi au avut ritm, muzică populară cu preponderenţă, vedete şi iar vedete sau tineri care încearcă să iasă în prim-plan, care însă, din păcate, nu excelează încă în strălucirea reflectoarelor.
Ca de obicei, abia după ce a plecat în altă lume, unui om valoros i se aduce cele mai multe laude. Se spun vorbe mari când el, omul, nu se mai poate bucura de ele. Numai cei foarte apropiaţi cunosc adevărata durere.
Sper că nu vă îndoiţi de umorul şi de poezia scrierilor lui Ion Creangă. O lume cu autenticitatea satului românesc de demult, cu adevăruri şi poveşti, cu zicale şi pilde, cu tot parfumul vremurilor patriarhale. Spectacolul Operei Comice „Soacra cu trei nurori” se înscrie perfect în programul educaţional al repertoriului său. Noi nu ne-am oprit doar la poveste, ci am gândit reprezentarea ei împletită cu un spectacol popular pe muzică din Ciuleandra, cu dansuri frumoase executate cu graţie de şase balerini excelenţi. Muzica, pentru că spectacolul este un muzical, este scrisă de un tânăr compozitor Vlad Roman, educat în şcoala muzicii clasice. Partenerii mei de la Opera Comică pentru Copii sunt cântăreţi excepţionali şi sunt vedete ale Operei române şi a Operetei Ion Dacian.
Începe iarna. Frig, mizerie, tristeţe, în afara celor câteva zile cu nea imaculată care te mai fac fericit. N-ai chef să mai pleci la drum, ba chiar nici să ieşi din casă. Promisiunea însă e promisiune. Şi cum mie mi-a mai rămas un strop de caracter, a trebuit să plec la Hanovra, unde prietena mea, Adriana, a vrut să serbeze ziua României. Prietena mea e o femeie puternică, are trei băieţi ca brazii care au început să-i „toarne” nepoţi. Pascal, soţul său, de origine greacă, e un bărbat frumos, harnic şi au format împreună o familie ca lumea. Pentru că eu îi preţuiesc, m-am ţinut de cuvânt şi vineri, 29 noiembrie, seara, am aterizat la Dortmund, de unde am mai făcut trei ore cu maşina până la destinaţie. N-am plecat singură, ci cu Raul şi o formaţie muzicală de înaltă clasă, soţii Năsturică şi acordeonistul lor, George (foto 1). Spectacolul era clar că va fi ok şi nu ne era teamă de nimic. Cum am ajuns am inspectat sala elegantă unde urma să performăm şi apoi ne-am aşezat la o masă plină cu bunătăţi. Pascal ne-a oferit un uzo adus de la Atena, iar Adriana, o pălincă adevărată din Maramureş. A doua zi ne-am trezit odihniţi şi cu chef de plimbare. Cerul ne-a primit înnorat şi cu o ploaie mărunţică, dar nouă nu ne-a păsat. La magazinul de piane Năsturică s-a aşezat pe scaun în faţa unui pian Steinway de 100.000 de euro, dând un miniconcert. La plecare, vânzătorul i-a mulţumit pentru miniconcertul său, dar nu i-a dat acasă pianul, căci gajurile noastre chiar în afară sunt modeste. Eu n-am ratat două ore petrecute la flohmarkt, unde m-au încântat mii de oferte care au o vechime de mulţi ani. Am luat o păpuşă superbă ce aminteşte de balurile veneţiene.
Târgul de carte Gaudeamus de anul acesta, ţinut între 20 şi 24 noiembrie, a fost parcă mai bogat şi mai colorat decât în alţi ani. În ciuda faptului că ultimul test realizat a anunţat că românul cheltuieşte doar 4 euro pe cap de locuitor pentru carte, standurile pavilionului de la expoziţie au fost asaltate de mii de oameni. Toate editurile s-au străduit să expună titluri sonore de interes general sau pe diferite specialităţi în forme şi culori atrăgătoare. Cred că v-am mai spus că în ultimii doi ani am avut mai multe propuneri de proiecte la Editura Litera. Am realizat audiobook-uri cu poveştile clasice Walt Disney, am citit pentru cei mici, prinţesele celebre ce fac deliciul micuţilor cu desenele lor minunate. Anul acesta mi s-a propus comentarea unei colecţii de reţete culinare moldoveneşti. Sigur nu e chiar surprinzător, având în vedere că sunt basarabeancă, şi afinitatea mea cu bucătăria moldovenească e normală. Urma să comentez, dacă se poate cu haz şi, sigur, şi cu competenţă, seria 350 de reţete şi să dau cărţii o nuanţă prietenească mai particulară. Întotdeauna am avut o memorie bună, aşa că parfumul cuptorului din bucătăria bunicii l-am simţit de îndată şi amintirile m-au năpădit cu emoţie.
Au trecut zece ani de când lucrez cu plăcere într-un teatru pentru copii. Cu mulţi ani înainte, am jucat acest gen la radio în emisiunile pentru copii. Era minunat, poveşti încântătoare, schimbări de voce, adăugând efortul de-a povesti expresiv folosind doar glasul. Teatrul radiofonic, în general, este o experienţă minunată. Acum zece ani am primit de la doamna Smaranda Oţeanu Bunea propunerea de a o juca pe „Coana Chiriţa”, de Vasile Alecsandri, la teatrul condus de domnia sa, „Opera Comică pentru Copii”. Am acceptat imediat propunerea şi m-am pus pe treabă. Aveam o amintire încă din facultate legată de acest rol. Eram în anul doi şi profesorul meu mi-a dat ca temă de vacanţă un monolog la alegere, iar eu l-am anunţat că voi pregăti „Chiriţa” de Alecsandri. Profesorul meu m-a privit uimit şi a exlamat: „Popescu, eu te-am luat la clasă ca să joci «Andromaca», şi dumneata...!” M-am întors din vacanţă, i-am prezentat „Chiriţa” mea, a fost impresionat, şi la sfârşitul anului am luat nota 10. A trecut vremea, am jucat multe personaje diferite, şi iată că într-o bună zi a reapărut în viaţa mea „Chiriţa”. Spectacolele Operei Comice sunt muzicaluri, iar realizatorii, compozitorii, actorii şi cântăreţii sunt vedete ale Operei Române şi ale Teatrului de Opretă. M-am speriat la început. Trebuia să cânt alături de profesionişti. Am avut noroc. Partenerii mei m-au ajutat, m-au încurajat, m-au acceptat, deci şi „Chiriţa” noastră a avut un mare succes. Următorul spectacol „Piatra din casă” a fost, de asemenea, o bijuterie muzicală, încurajată de hohote de râs şi aplauzele copiilor de toate vârstele. Încrederea mea a crescut, şi iată-mă făcând parte definitiv din această echipă.