Nu se mai satură americanii, dar nici noi (vezi viitoarea premieră a lui Florin Șerban, premiată la Karlovy Vari, și străvechiul „Ring” al lui Sergiu Nicolaescu), de filmele cu boxeri, care par să nu poată depăși umbra lui Rocky, a Campionului sau pe De Niro din „Taurul furios”! Jake Gyllenhaal a decis să-și găsească un stil care să ajungă legendă și a acceptat provocarea a 22 kg de mușchi în plus, după ce devenise doar piele și os în „Prădătorii de noapte” (pentru care a luat o nominalizare, dar nu încă și râvnitul Oscar!). La 35 de ani, după juriul de la Cannes, care i-a amânat premiera sau chiar participarea acestui titlu în competiție, a venit la lansare la Paris. Dacă în „Brokeback Mountain” i-a suflat maxima celebritate Heath Ledger, s-ar putea ca istoria să se repete, cu un Forest Whitaker absolut genial în partitura oferită de un regizor de culoare, Antoine Fuqua, expert în a-i dirija pe ai săi!
Read more: La taifas cu o stângă115 minute de scene fierbinți, ultrafierbinți, din fericire intermediate de ecran, dar care entuziasmează publicul, dispus să aplaude, ca la teatru, la finalul proiecției. Channing Tatum se întoarce după ce a demonstrat la cei 35 de ani ai săi că poate face filme extrem de diferite de la „Foxcather”, ultracomentat la Cannes, la vocile din animațiile „Cartea vieții”, „The Lego Movie” (unde e chiar Superman), ori „Familia Simpson”, spectatorii rămânând însă cu nostalgia unei comedii polițiste: „21 Jump Street”, urmat de „22” și în curând de „23”. De data asta regia nu-i mai aparține lui Steven Soderbergh, ci unui producător cu precădere, Gregory Jacobs, care investește în producții de mare succes, ca să poată face filme extrem de rafinate precum „Behind the Candelabra” - Viața lui Liberace, cu Michael Douglas.
Read more: La taifas cu Magic Mike XXLCei mai gălbejiți mutanți au făcut furori cu minionita lor (o limbă onomatopeică, mai grozavă ca Esperanto). Am putea zice că în egală măsură sunt rude cu Oblio, pot fi și ciclopi și cu siguranță sunt deja pregătiți să vadă filme în 3D, ca un fel de ochelari de scafandru. Ingenios este că se face un fel de trecere în revistă istorică a existenței lor imaginare, strecurându-i din Egiptul Antic și până în zilele noastre, trecând firește și pe la dinozauri, că e anul lor (de la „Jurasic Park” la „Coconut, micul dragon”). Ciudățeii, care sunt foarte mulți la număr (ceea ce se poate vedea și din diversele produse expuse și mai ales cu entuziasm cumpărate) își trimit niște reprezentanți care să călătorească în timp (altă temă a anului cu sau fără mașina fermecată) spre a-și găsi un stăpân, cât se poate de afurisit, și astfel să înțelegem cum de au ajuns ei personaje separate de ideea inițială a Micului Ticălos. Pe parcurs nu lipsesc nici Napoleon ori Dracula, ceea ce probabil că nimeni nu se aștepta e că a apărut și o otravă, o ființă teoretic splendidă, dar cumplit de nocivă (cu vocea Sandrei Bullock în original și a Danielei Nane în varianta românească). Ca să se enerveze bine dependenții de „Pe aripile vântului”, o cheamă Scarlet, doar că au scris-o cu un singur „t”, iar numele de familie Overkill amintește de afurisenia din „101 Dalmațieni”, Cruella De Vil. Naratorul pe englezește este Geoffrey Rush, iar în adaptarea locală: Mihai Găinușă. Micii curajoși vor încerca să-i fure coroana Reginei Angliei și… Restul la cinema.
Read more: La taifas cu minioniiNu e vorba nici despre avionul prăbușit în Deșertul Gobi (ecranizarea din 1965 și remake-ul din 2004) și nici de celebra formație de muzică rock. În scenariu distingem două fațete ale ideii: renașterea personajului feminin din propria cenușă și barul în care-și va regăsi marea dragoste mistuitoare. Prezentat la TIFF (Toronto) 2014 și anterior la sofisticatul Sundance, filmul germanului Christian Petzold o are din nou ca protagonistă (ca și în senzaționalul „Barbara”) pe frumoasa Nina Hoss. De data asta nu mai este în RDG, ci se întoarce și mai mult în timp, până după cel de-Al Doilea Război Mondial, când își dorește cu ardoare să fie recunoscută de soțul său, care, pare-se, o trădase și astfel ajunsese în lagăr, de unde, în mod miraculos, supraviețuise, ce-i drept, complet desfigurată. Partener îi este din nou același actor, Ronald Zehrfeld, doar că este o lichea acum, de un șarm incontestabil, care, văzând o oarecare asemănare cu fosta sa soție, încearcă s-o învețe să-i ia locul, ca să-i poată moșteni averea. Un film tulburător și extrem de îngrijorător pentru ce-i poate trece prin gând unui bărbat, care se presupune totuși că și-a iubit măcar un pic jumătatea. Rănile unui Berlin din 1945 sunt mai mult decât vizibile, inclusiv pe străzile orașului, ajuns în ruină. Muzica e un personaj în sine și are o importanță capitală până la final. Se pune problema Palestinei, unde evreii ar fi trebuit să fie în siguranță, dar și al prieteniei sincere între două femei în vremurile tulburi de după război, precum și o reîntâlnire cu familia sau ce-a mai rămas din ea, unde fiecare ar trebui urmărit atent ce reacție are, la apariția Supraviețuitoarei.
Read more: La taifas cu PhoenixPrezentat la Berlinală, filmul „Diplomație” este o lecție de istorie, de argumentare și contraargumentare, un duel sclipitor, cu replici în cascadă, ceea ce nu e de mirare, pentru că, de fapt, e o piesă de teatru (care încă se joacă în aceeași distribuție) scrisă și adaptată pentru ecran de Cyril Gely și regizată de Volker Schlöndorff (cineastul „Tobei de tinichea” și al „Onoarei pierdute a Katharinei Blum”).
Read more: La taifas cu diplomaţieDeși nu suntem în anul Berbecului, o grămadă de filme îl includ în titlul lor, începând cu „Rams”, argentinianul care a luat premiu la TIFF, care a fost tradus cu „Despre oameni și oi” cu gândul la „Despre oameni și melci”…
Read more: La taifas cu familia BélierDupă extraordinarul succes al serialului tv, produs de HBO, același regizor newyorkez Doug Ellin s-a gândit să spună mai departe o poveste de 104 minute, din care să nu lipsească o ceremonie a Globurilor de Aur, cu gândul că poate-poate asta o să ducă și la o nominalizare din partea presei străine acreditate la Hollywood! Personajul principal continuă să fie frumușelul Vincent Chase (Adrian Grenier, pe care cei care frecventează Festivalul Anonimul l-au descoperit deja, cu entuziasm, în „Teenage Paparazzo”, pe care l-a și regizat). De astă dată e proaspăt despărțit, după numai câteva zile de căsnicie, și vrea să se concentreze asupra carierei. Își sună urgent agentul (visul oricărui actor român), care, între timp, devenind directorul unui studio de producție, îi propune să facă un film cap-coadă, de 15 milioane de dolari (sumă amețitoare pentru cineaștii autohtoni). Culisele filmărilor și ale fascinantei lumi cinematografice (mai cu seamă când este mult îndulcită prin scenariile obișnuite) sunt scoase la iveală, cu fațete nebănuite, probabil și cu gândul să-i mai descurajeze puțin pe cei care speră să devină vedete peste noapte. Autorii însă au grijă să ne facă să zâmbim suficient, cât să nu ne plictisim, iar cei de la Warner Bros Pictures distribuie cu mult entuziasm acest succes de public indiscutabil, care, în America, își avea afișele la fiecare colț de stradă. De remarcat că apar, foarte scurt, ce-i drept, multe vedete ultraconsacrate, precum Jessica Alba, Liam Neeson ori Mike Tyson și unul dintre coproducători: Mark Wahlberg. Din distribuția propriu-zisă nu lipsesc nume mari ca Billy Bob Thorton ori Martin Landau (care, la Los Angeles, predă teatru la foarte selectul Actors Studio, alături de Harvey Keitel).
Read more: La taifas cu anturaj