Cel mai bine crescut ursuleț din lume descinde din jungla peruană direct la Londra, nu cu cheia de gât, ci cu o pancartă spre a fi adoptat. Micul mâncător de sandvișuri cu magiun de portocale nimerește într-o gară și, cum știe englezește, i se dă un nume autohton, Paddington, în locul mormăielilor intercontinentale. Adăpostit doar pentru o noapte într-o familie în care doar mama îl acceptă, la început face atât de multe isprăvi, încât orele de ospitalitate îi sunt numărate. Pe fir mai intră și un fel de Cruela frumoasă și neîndurătoare (Nicole Kidman), care vrea, cu orice chip, să-l împăieze pe acest animăluț dintr-o specie pe cale de dispariție. Cu timpul însă, el devine atât de atașant, încât te gândești fără să vrei la E.T., extraterestrul lui Spielberg, pentru că și el e cam la fel și chiar se induce ideea că străinii trebuie acceptați. Mai cu seamă de cei doi copii adolescenți. Călătoria din America de Sud până în Europa se face în bărcuța de salvare, de pe o corabie ce traversează Oceanul. Adaptarea cea mai complicată va fi la lumea civilizată, care presupune un duș și o periuță de dinți. În rest, e atât de politicos, încât, fără să vrea, prinde un hoț de buzunare și devine, pentru scurtă vreme, polițist și vedetă de prima pagină de ziar. În egală măsură, pe lângă un tur de oraș într-una dintre cele mai fascinante capitale ale lumii, se strecoară și ispitirea cu o vizită la muzeu și o vizionare de filmuleț de amator, pe opt milimetri. Ar mai fi scene ca în „Singur acasă” ori în „Doamna Doubtfire” sau în „Hugo”. Filmările s-au făcut în Costa Rica, iar Calipso Band cu siguranță va rămâne în amintirea spectatorului, pentru că punctează prin prezența sa succesiunea de întâmplări la care chiar sperăm că va fi și o urmare.
Read more: La taifas cu PaddingtonCe poate fi mai tentant când ai de ales unde să mergi la cinema decât o peliculă cu nunți, Crăciun și mai ales mult umor? Până și genericul de început e construit ca o invitație cât mai elegantă! Urmează căsătoriile la primărie, în serie, fetele unui cuplu de provinciali catolici fervenți (Christian Clavier, fost Asterix și Vizitator și Chantal Lauby) căsătorindu-se cu un musulman, cu un evreu și cu un chinez. Le mai rămâne o speranță, mezina, care le rezervă o surpriză foarte… colorată. Coasta de Fildeș vine cu un ginere ciocolatiu și cu familia aferentă, parcă și mai puțin tolerantă ca francezii. Soacra, adorabilă de altfel, ajunsă în pragul depresiei (și pe divanul unui psihanalist, tratat cu multă ironie, de scenariști), după nenumărate gafe și scandaluri, decide să organizeze un Crăciun în care să gătească după rigorile fiecăruia în parte. Firește, lucrurile nu merg chiar ideal, dar oricum se mai pune de-o nuntă. Gagurile au ca personaje dentiști, rabini și circumcizie, un preot creștin, cu preferințe gay și echipa națională de fotbal, un cățel identic cu cel din „The Artist”… (simplă coincidență faptul că regizorul Philippe de Chauveron, de altfel, prezent la București, la premiera de la Odeon și la Festivalul Francez, a făcut cândva un film cu Jean Dujardin). Tot la Grand Cinema&More a fost prezent și actorul care l-a interpretat pe Rashid, Medi Sadoun, avocat uns cu toate alifiile și foarte încântat de melodia „Dragostea din tei”, pe care o știa, preocupat de soarta Nadiei și curios să afle dacă fotbalistul Hagi e mahomedan de-al lui.
Read more: La taifas cu gineriiPare un titlu numai bun ca să atragă ca un magnet, mai cu seamă tânăra generație. Un fel de „Nuntă în Basarabia”, mutată în Irlanda, cu o excursie a burlacilor, în loc de petrecere, un fel de încercare de a demonstra care e mai mascul. Febra nunții pare universal valabilă și te întrebi cum de l-a găsit mireasa pe fraier. Ca să fie totul complet, are și un frate de coșmar, de tip hitchcockian, căruia i se spune Bormașină (vă las să ghiciți de ce). Reușește să exaspereze pe toată lumea, respectiv pe băieții plecați în sălbăticie, ca până la urmă să devină un tip de gașcă, perfect previzibil. Actorul este și coscenarist. La avanpremiera cu ecleruri, tricouri și căciulițe a „venit” la Cinema City, cu un mesaj, și Peter McDonald, același cumnățel, având o dedicație pentru publicul românesc și noua casă distribuitoare. De altfel, și regizorul, John Butler, este tot la un debut, în lungmetraj. Titlul original „The Stag” înseamnă „Cerbul”, iar în argou simbolizează chiar ultima călătorie inițiatică înainte de marea priponeală, respectiv intrarea cu acte într-un cuplu. Referiri vor mai fi la Dostoievski, dar și la U2. Limbajul extrem de lipsit de inhibiții, inclusiv în subtitrare, un duo modern și mai puțin catolic, o baie în pielea goală, cât să amintească în „The Full Monty”, dar la un week-end al holteilor (măcar o parte dintre ei) probabil că merge! În rolul roșcatului Simon, nimeni altul decât Brian Gleeson, unul dintre cei patru fii ai lui Brendan, din recentul „Calvarul” ori din genialul „In Bruges”.
Read more: La taifas cu bărbaţi miştoRegizorul care ne-a dăruit „Inception”, Christopher Nolan, și ne-a poftit la diverse aventuri cu Batman, a venit cu un SF extrem de ingenios, care presupune și ceva cunoștințe de fizică, devenită brusc mult mai ispititoare prin sugestiile peliculei. Matthew McConaughey este un tată gata să plece undeva, într-o altă dimensiune, doar ca să salveze pământenii amenințați de foamete și de sufocare. Așa pare banal, dar pe ecran știe să împletească perfect iubirea cu știința, dragostea de fiică și cea de explorator fiind ilustrate impecabil. Din distribuție mai face parte și Sir Michael Caine, care are o replică memorabilă, ce dă de gândit: „Mie mi-e frică de timp, nu de moarte”. În scenariu are și o fiică pe care o cheamă Amelia, aluzie subliminală la marea aviatoare Amelia Earhart, interpretată de Anne Hathaway. Fetița adorată e interpretată de Mackenzie Foy, Jessica Chastain și Ellen Burstyn. Bunicul sfătos și afectuos este John Lithgow, imens actor de teatru, cu peste 100 de filme în CV și de neuitat în „Raising Cain”, din 1992. Lumea pe care ne-o dezvăluie această peliculă-bijuterie, care cu siguranță i-ar fi plăcut și lui Kubrick, are 67 de ore peste zi și 67 de ore noaptea, cinci dimensiuni și o comunicare neașteptată prin intermediul cărților din bibliotecă. Muzica lui Hans Zimmer întreține o atmosferă tulburătoare, în sensul cel mai bun al cuvântului. În plus, o teorie abracadabrantă, dar care ar putea fi adevărată: cum că americanii n-au ajuns pe Lună, ci doar i-au provocat pe ruși, ca să-i îndemne la o competiție acerbă, în care să-și investească banii și s-o lase mai moale cu armamentul și cursa înarmărilor!
Read more: La taifas cu galaxia interstelarăMai mult ca sigur că ați văzut „Diavolul se îmbracă de la Prada”. Varianta românească e comedia romantică ideală de un weekend sentimental. Jane Seymour este pe post de Meryl Streep, o șefă de coșmar, la o revistă de modă, din care i se fură ideile îndrăzneței Danielle, originară dintr-un sătuc românesc, venită la New York ca să facă o strălucită carieră. Întoarcerea acasă îi va da ocazia să se lanseze în moda autohtonă și să încerce să salveze o fabrică de confecții. Sigur că e ușor bizar că toată lumea de la țară vorbește englezește, dar explicația ar fi că pelicula e pentru export. Majoritatea gagurilor dau de înțeles că a fost o echipă de cineaști cinefili. Nu lipsesc lanul de porumb, entuziasmul pentru creație, quid-pro-quo-ul, ședințele foto și orașul văzut de sus, respectiv Big Apple. Înduioșătoare dedicația finală pentru mama Giuliei Nahmany, care cu siguranță că ar fi fost mândră de fata sa, cunoscută din carismaticile apariții tv Într-un moment când pe marile ecrane o avem în „Fury” pe Anamaria Marinca alături de Brad Pitt și pe Ana Ularu cu Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, e interesant că într-un film aproape integral românesc găsim vedete de renume mondial. În rolul personajului masculin, Adrian, este britanicul David Oakes, din serialul „Borgia”, care se descurcă exemplar în partitura unui investitor generos, care are o soră imposibilă (Rebecca Calder). Mama este Manuela Ciucur, pe care o regăsim și la Pintilie în „Balanța” sau în „O vară de neuitat”, iar bunica este protagonista reclamei la Corega, Silvia Năstase.
Read more: La taifas cu Love by designScenariul tulburător scris de Oana Cajal (câștigătoare și a unui prestigios premiu UNITER, pentru dramaturgie originală) și inspirat, între altele, de cartea lui Adrian Oprescu, „Vărul Alexandru”, avea să treacă de mai multe ori prin comisiile de scenarii până a fi aprobat. Istoria se repetă și dincolo de gratii! Mai apoi, a fost preluat de regizorul Nicolae Mărgineanu, care are o îndelungată experiență în studierea și recrearea atmosferei cutremurătoare din pușcăriile comuniste, începând cu „Binecuvântată fii închisoare”, din 2002, și continuând cu documentarul despre tatăl său, un strălucit universitar, căruia i-a dedicat pelicula „Amfiteatre și închisori”. Cu „Poarta Albă” se va opri la soarta bărbaților care au cunoscut lagărul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Pentru asta s-a oprit la doi actori extrem de tineri, convingători și înduioșători deopotrivă, Cristian Bota și Sergiu Bucur, care vor deveni prietenii din gulagul național Adrian și Ninel. Comandantul lagărului este un rol încredințat lui Constantin Florescu, dar pe care realizatorul nu l-a vrut a fi prea dur (cum s-ar fi cuvenit poate), din dorința de a scoate din ecuație ideea răzbunării. O prezență neașteptată și cu siguranță foarte specială este cea a părintelui Arsenie Boca (întruchipat cu evlavie de Bogdan Nechifor), care zămislește în nisip, desenând cu o crenguță, chipul lui Iisus și îndeamnă la o pace creștinească. Mai mult, povestea se deschide și se închide cu Icoana Maicii Domnului de la Biserica Sfântul Elefterie, în care pruncul pictat de călugăr este în zeghe. De ce? Mergeți să vedeți filmul și veți afla. Carmen Tripăduș, distribuitoarea, a înnobilat prin profesionalismul ei o seară de neuitat, pentru lucruri ce nu trebuie uitate niciodată, la Cinematograful Uniunii Cineaștilor, Studio, unde s-au aflat multe dintre legendele filmului românesc, care au aplaudat (fără precedent) la unison fiecare generic în parte!
Read more: Taifas la vorbitorul de la Poarta AlbăDin fericire, încă o comedie franțuzească, de cea mai bună calitate, lansată la Berlinală, cu un real succes. Un tip ușor bizar (Gustave de Kervern) decide să dea un interviu ca să fie angajat ca un fel de administrator, nu chiar de bloc, că e ceva mai mică respectiva clădire. El trebuie să se ocupe de grădină, de cine intră și cine iese din imobil și, în schimb, i se dă o lojă, nu ca la actori, ci o cămăruță. Printre locatari se numără Mathilde, interpretată cu multă poftă de Catherine Deneuve (care, ca de obicei, precis a trecut în contract că are voie să fumeze în toate cadrele filmate, cum s-a întâmplat și la prezența sa la TIFF, de la Cluj). Aici este o doamnă venerabilă, care se tot teme că i-a apărut o crăpătură în perete. Adună tot cartierul, într-un moment de panică, și ca-n povestea cu drobul de sare, ne demonstrează cum o să se aleagă praful, dacă vine vreo inundație (deși n-a mai fost niciuna acolo din 1910). Culmea e că pune anunțuri pe toți stâlpii, inclusiv cu numărul său de telefon, și încep farsele, înjurăturile și apelurile obscene. Un alt vecin e fost fotbalist, obsedat de biciclete, cu care speră să se îmbogățească, și pe care, la un moment dat, forțat de împrejurări, le cară pe scări, până în apartament (mai ceva ca în excelentul scurtmetraj cu motocicleta a lui Daniel Sandu). Și mai este și un semivagabond, emigrant, cu texte supranaturale, cu un câine splendid, dar destul de gălăgios, care se adăpostește în subsol. Scena cea mai nostimă rămâne a unui balet cu furtunul de udat curtea, fără îndoială, un omagiu adus „Stropitorului stropit” al fraților Lumière.
Read more: La taifas cu Catherine Deneuve