Într-o perioadă în care sunt atâtea voci pro şi contra patrupede lătrătoare, „Dl Peabody şi Sherman” este o animaţie mai mult decât binevenită. Prezentată în 3D, şi pe româneşte împrumutându-i glasul savantului cu ochi albaştri, un Premiu Nobel, ochelari neapărat de miop şi papion cărămiziu, respectiv al căţelului de o rasă absolut adorabilă, pe care mi-ar fi greu s-o definesc, chiar dacă oficial e un Beagle, atotştiutorul puţin sever din splendida emisiune „Vrei să fii milionar?” şi mai apoi „Vrei să fii miliardar?”: Virgil Ianţu.
Read more: La taifas cu căţelul înţeleptGustave H. este un consierge, fiindcă nu putem să-i spunem recepţioner, ar fi prea puţin pentru rafinatul personaj interpretat cu şarm şi umor de Ralph Fiennes. Hotelul său, care iniţial nu era doar al lui, dar pe care îl trata cu admiraţie, adoraţie şi profesionalism, e unul la care am visa cu toţii să ajungem măcar o dată în viaţă, adică unul ideal. Ideea regizorului Wes Anderson de a concepe o poveste cu foarte multe personaje i-a venit citind câteva scrieri ale lui Stefan Zweig. După care s-a înconjurat de o distribuţie cât să faci un minidicţionar al marilor actori de film, de la F. Murray Abraham la Harvey Keitel (ultratatuatul), de la maleficul Adrien Brody (fostul „Pianist” al lui Polanski) la Willem Dafoe, al cărui box metalic cu capete de mort sigur va crea o modă, măcar pentru Halloween… Bill Murray nu-şi putea părăsi prietenul şi unul dintre realizatorii preferaţi, aşa că a căpătat un rol de consierge, la rândul său, Edward Norton e un militar cu multă morgă, Tom Wilkinson, autorul şi povestitorul, dar cel mai fascinant dintre toţi este tânărul Tony Revolori, o descoperire senzaţională. La cei numai 18 ani ai săi, născut în California, pasionat de muzică şi cu un chip care poate fi în egală măsură de pe continentul asiatic ori din Africa de Nord, aparţinând unei familii de origine guatemaleză, face faţă cu brio celui care-şi secondează mentorul până la capăt şi nu-l uită niciodată. Şi-apoi „fetele”, începând cu Tilda Swinton (trebuia iniţial să fie Angela Lansbury) aproape de nerecunoscut în rol de bătrânică foarte senzuală, şi sfârşind cu Saoirse Ronan, care are un semn din naştere, harta Mexicului, pe obraz şi e cea mai grozavă cofetăreasă din lume, chiar dacă prăjiturile ei sunt prea colorate, dar trebuiau să se asorteze cu pelicula. Poftiţi la o călătorie ameţitoare şi îmbietoare!
Read more: La taifas cu Grand Budapest HotelAfişul de pe la mall-uri aduce aminte de formulele de la ora de chimie de prin liceu şi trezeşte nostalgii sau amintiri de vise rele cu profa/proful de chimie, care pe atunci era fieful Savantei, fără studii, Coana Leana, alias Ceauşeasca, aia cu polimerii şi… poli-perii.
Read more: La taifas cu farmacistulDin când în când ne prinde bine şi câte un film romantic: „Poveste de iarnă”, care în Marea Britanie a circulat sub titlul „Poveste de iarnă, la New York”, are la bază un roman de acum 30 de ani, semnat de Mark Herlprin. Regia îi aparţine lui Akiva Goldsman, care îşi face astfel debutul ca regizor după un strălucit Oscar, luat ca scenarist pentru „O minte strălucită”. Poate de asta l-a şi luat în distribuţie pe Russell Crowe, ce-i drept într-un rol negativ şi cumplit de asemănător cu cel din „Mizerabilii”, unde era neîndurătorul Javert. Aici e un dur, dispus să se facă la propriu frate cu dracul, Lucifer fiind nimeni altul decât... Will Smith. Toată istoria însă este centrată pe povestea de dragoste dintre Colin Farrell, un băieţel ajuns iniţial în America pe când părinţii săi au încercat să emigreze, dar au fost refuzaţi pentru că sufereau de TBC, aşa că, de disperare, l-au lăsat singur, încă sugar fiind, iar el, după ce a crescut ca vai de lume, ajunge chiar într-o bandă de hoţi periculoşi şi părea să aibă o soartă pecetluită de răufăcător. Doar că existenţa sa se va schimba - chiar permanentiza! -, odată cu apariţia unui cal alb înaripat, un înger păzitor care îl va scăpa în clipele esenţiale, ducându-l în preajma celei pe care o va iubi mereu, Beverly (Jessica Brown Findlay), şi pe care, din păcate, n-o poate salva de la o moarte cauzată de aceeaşi cumplită tuberculoză. O sută de ani mai târziu va întâlni întâmplător o mămică (Jennifer Connelly) şi o fetiţă cu o boală terminală. Întrebarea e dacă menirea sa pe Pământ n-a fost tocmai să schimbe soarta cuiva. O apariţie neaşteptată şi tulburătoare este cea a Evei Marie Saint, pe care cu siguranţă vi-o amintiţi din „La Nord prin Nord-Vest” a lui Hitchcock şi care la cei 89 de ani ai săi este încă formidabilă.
Read more: La taifas cu miracolulCum bine spunea chiar autorul filmului, l-a făcut direct în limba universală a cinematografului, ca să nu mai avem probleme cu auzitul replicilor. Fireşte că nu ăsta-i motivul real, ci faptul că şi-a dorit o peliculă despre Marele jaf comunist (ca să reiau titlul strălucitului documentar al lui Alecu Solomon), povestit pe înţelesul publicului de pretutindeni. Realizatorul ne întoarce în timp, în chiar anul în care se pregătea să ajungă pe lume, 1959, când o… bandă de intelectuali evrei, mai în glumă, mai în serios (de fapt nu s-a ştiut niciodată adevărul), fură o sumă considerabilă de… lei, dar sunt prinşi, şi Partidul unic decide să-i dea exemplu, ca pe nişte răufăcători de ultimă speţă. Pentru asta sunt scoşi din închisoare şi puşi să joace într-un film care să îi înveţe pe alţi posibili spărgători ce li s-ar putea întâmpla în caz că ar mai îndrăzni vreodată. Totul e tratat într-o mare iubire de cinema, în detalii tulburătoare şi strălucit redate de un scenograf nominalizat cândva la César-uri (Cristian Niculescu) şi cu o distribuţie de Hollywood: Vera Farmiga ori Mark Strong, şi nu numai, plus o Monica Bârlădeanu total neaşteptată, într-o copie aproape perfectă a lui Marilyn Monroe. Cea mai pertinentă replică rămâne a unui domn în vârstă, care se încăpăţânează să-l asculte pe Brahms la Vocea Americii, chiar dacă postul e bruiat, pentru că la unul comunist ar fi devenit brusc până şi marele compozitor o armă propagandistică tipică anilor ’50. Scena de la Capşa va rămâne cu siguranţă antologică, precum şi cea a dansului iniţiatic. „Closer to the Moon” trebuie văzut cel puţin de două ori, ca să vă bucuraţi de toate găselniţele şi aluziile fascinante.
Read more: La taifas cu Nae Caranfil pe englezeşteKevin Costner, căruia i-a priit România şi chiar i-a şi mulţumit după ce a luat un premiu râvnit, pentru un miniserial făcut în parte la Râşnov, a revenit pe ecranul cel mare într-o poveste despre pericolul care vine de la Răsărit (iar!). Şi ca să scape lumea de o catastrofă indusă, va apela la un tânăr genial, care supravieţuieşte miraculos şi e recuperat imediat după un accident de elicopter. Pelicula ar trebui, pentru scena asta foarte veridică, inclusă la vizionări obligatorii pentru salvatorii locali.
Read more: La taifas cu Jack RyanMarele învingător al Globurilor, pe lângă „Cei 12 ani de sclavie” (un lacrimogen made in USA), e o comedie destul de sarcastică, despre nişte escroci, care sigur că nu ating perfecţiunea, ca în „Cacealmaua” cu Robert Redford şi Paul Newman.
Read more: La taifas cu o ţeapă în stil american