Main menu

header

La taifas cu Dom Hemingway

Deşi, ca să spun sincer, nu mi-aş dori vreodată să-l întâlnesc! Mare agitaţie cu filmul în care joacă o româncă senzuală, care ce-i drept că apare până şi în trailler, chiar dacă rolul nu este de mare întindere şi deloc măgulitor. Dar nici Jude Law nu-i cu nimic mai breaz, de o vulgaritate deprimantă, parcă sub influenţa unor substanţe clar interzise, care transformă intensitatea jocului într-o isterie nejustificată, plus un narcisism exacerbat.

Read more: La taifas cu Dom Hemingway

La taifas cu Llewyn Davis

New York-ul anilor ’60 şi un tânăr cântăreţ de folk tradiţional, pe nume Llewyn Davis. Până aici nimic nemaivăzut. Iscusinţa fraţilor Coen constă în faptul că reuşesc să-l descrie cu atâta umor şi duioşie, încât se transformă rapid într-un personaj de neuitat, despre care se spune deja că are şanse mari la Oscar (nu degeaba îl cheamă… Oscar Isaac). Iubita lui temporară este Carey Mulligan, brunetă, rafinată, afurisită şi greu de mulţumit. Epoca foarte la modă e redată cu migală, pentru noi fiind o dată în plus interesantă pentru că ne era pe atunci inaccesibilă, mai cu seamă cea de peste Ocean.

Read more: La taifas cu Llewyn Davis

La taifas cu majordomul

Forest Whitaker pare făcut pentru a ne călăuzi în istoria de câteva decenii a Americii, mai exact a Casei Albe, cu preşedinţii ei cu tot. Povestea reală, de altfel, începe din copilăria lui Cecil, care aduce mult cu scenele de pe plantaţiile de bumbac din „Pe aripile vântului”, doar că totul este privit dintr-un unghi puţin răsturnat. Cariera celui care va servi la mesele celor mai puternici oameni din lume începe, printr-un joc al hazardului fabulos, după ce este cât p-aici să moară de foame. Foarte repede va învăţa să fie discret şi să nu cedeze la presiunile unei neveste curioase şi destul de indiscrete, interpretată, fără cusur, de Oprah Winfrey, care, la fel ca protagonistul, străbate în scenariu mai mulţi ani.

Read more: La taifas cu majordomul

La taifas cu Thor

Blondul musculos cu faţă de viking a revenit pe ecrane, spre încântarea fanilor mai vechi şi mai noi. După ce a avut parte de un prim episod numai pentru el, a reapărut în pleiada personajelor de benzi desenate The Avergers/Răzbunătorii. Regizorul Alan Taylor a decis să dea şi o oarecare doză de umor, adesea mai mult sau mai puţin involuntar. Deja cunoscut după producţia HBO „Urzeala Tronurilor”, dar şi din „Clanul Soprano”, realizatorul şi-a făcut o distribuţie beton, în care a strecurat-o şi pe foarte carismatica, pentru unii, Natalie Portman.

Read more: La taifas cu Thor

La taifas cu avocatul

Nici n-a apărut bine reclama, că toată lumea vrea să vadă „Avocatul”, o peliculă care a circulat sub titlul „Cartel” pe ecranele franţuzeşti şi care e semnată de recentul înnobilat de Regina Angliei: Sir Ridley Scott. Distribuţia tentează. Javier Bardem, la fel de straniu ca în cel mai recent „James Bond”, e un personaj dubios şi colorat şi la propriu, şi la figurat. Penelope Cruz, partenera sa din viaţă, în ficţiune e marea iubire a lui Michael Fassbender, ajuns avocat într-o poveste destul de încurcată, în care mai apare din când în când şi Brad Pitt, al cărui rol e greu de definit.

Read more: La taifas cu avocatul

La taifas cu Ender

Deşi seamănă ameţitor cu „Inteligenţă artificială” este remake-ul filmului din 1985, cu acelaşi titlu de altfel, fiind semnat de sud-africanul Gavin Hood, cunoscut inclusiv publicului nostru prin pelicula sa oscarizată: „Tsotsi”. Specializat de obicei în SF-uri de televiziune, şi nu numai, îi dă chiar şi voce uriaşului înspăimântător, doborât de puştiul cu ochi albaştri, expert în simulări de calculator. Povestea nu are neapărat ceva original, se caută un salvator al lumii, un fel de amestec între Dalai Lama şi Iisus, care să se lupte cu un popor de… furnici (se pare că insectele sunt la modă, pentru că le-am regăsit şi în „Eu şi tu” al lui Bertolucci).

Read more: La taifas cu Ender

La taifas cu Machete: ucigaş meseriaş

Texanul Robert Rodriguez, regizor de filme-şoc, a revenit la „Machete”, după trei ani, făcându-l şi mai criminal (ştiu că poate suna ciudat, ca exprimare, dar, după ce veţi vedea pelicula, veţi înţelege că totul e tratat cu umor). Danny Trejo (un fel de Colea Răutu plus Charles Bronson, ajuns la 69 de ani) e şi în realitate un răufăcător, care a făcut vreo 11 ani de puşcărie, şi mai apoi a devenit erou de cinema. Dacă în anteriorul, să-i zicem episod, împărţea genericul cu De Niro, acum a dat de Mel Gibson în rolul lui Voz, un fel de Oz, zgubilitic rău de tot.

Read more: La taifas cu Machete: ucigaş meseriaş